Grupul austriac de petrol şi gaze OMV a ajuns la un acord cu compania norvegiană Statoil pentru achiziţia unor participaţii în valoare de 2,65 de miliarde de dolari în perimetre petrolifere din Marea Nordului, aflate în apele teritoriale britanice şi norvegiene, potrivit unui comunicat al OMV.
OMV, compania austriacă ce deţine Petrom, a preluat 19% din perimetrul Gullfaks şi 24% din Gudrun, ambele fiind pe platoul continental al Norvegiei, potrivit Agerpres. În plus, OMV va prelua 30% din blocul Rosebank şi 5,877% din Schiehallion, la vest de Insulele Shetland, unde compania are deja participaţii.
Acordul cu Statoil include opţiuni pentru alte 11 licenţe de explorare, se mai arată în comunicat.
În tranzacţie mai intră şi un parteneriat pe partea de cercetare şi dezvoltare de noi tehnologii pentru explorarea de petrol şi gaze din zăcăminte mature, având în vedere experienţa OMV pe uscat şi a Statoil în perimetrele offshore (pe mare).
Aceste achiziţii vor creşte substanţial rezervele dovedite şi probabile ale OMV cu 320 de milioane de barili echivalent petrol (boe), de la nivelul actual de circa 1,7 miliarde de boe. În prima parte a acestui an, OMV a avut o producţie zilnică de 299.000 de boe şi a planificat creşterea cu 40.000 de boe pe zi în 2014 şi cu 58.000 de boe pe zi în 2016.
Valoarea tranzacţiei ar putea fi ajustată cu circa 500 de milioane de dolari, mai precizează comunicatul. Tranzacţia va fi finanţată din fondurile obţinute de OMV ca urmare a vânzării unor active din segmentul de downstream (rafinare şi marketing), precum şi din lichidităţile companiei. În prima jumătate a anului, OMV avea un cash flow de circa 1,6 miliarde de euro, la care se adaugă liniile de credit actuale.
Nu avem nevoie de o majorare de capital şi nici de noi credite’, a declarat Gerhard Roiss, adăugând că cea mai mare achiziţie din istoria OMV va fi finanţată din fluxul de lichidităţi şi din fondurile strânse de pe urma vânzării unor active din domeniul rafinării şi benzinăriilor. Roiss a subliniat că OMV s-a pregătit mult timp pentru această achiziţie, prin retragerea de pe pieţele din Croaţia şi Bosnia Herţegovina.
‘Tranzacţia va fi un factor-cheie pentru atingerea ţintelor noastre pentru anul 2016 şi confirmă focusul OMV pentru creşterea importanţei activităţilor din sectorul de explorare şi producţie’, a declarat Gerhard Roiss, CEO al OMV, citat în comunicat.
‘Platoul continental norvegian este o regiune de top mondial în privinţa descoperirilor de petrol şi gaze, iar Statoil este principalul operator. În ultimii ani am obţinut rezultate importante pe partea de explorare şi continuăm să creştem gradul de recuperare din zăcămintele mature. Această tranzacţie ne permite să obţinem resurse pentru a ne continua investiţiile în zonele noastre strategice. OMV este o companie competentă şi experimentată şi suntem încântaţi să extindem parteneriatele pe care le avem’, a precizat, la rândul său, Helge Lund, preşedinte şi CEO al Statoil.
OMV a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net atribuibil acţionarilor de 671 milioane de euro, cu 20% mai puţin decât anul trecut, iar cifra de afaceri a scăzut cu 5% până la 21,345 miliarde de euro.