Un transformator de la centrala hidroelectrică Porțile de Fier 1, cea mai mare din România, a luat foc în această seară. UPDATES: Incendiul a fost stins, ce a comunicat Hidroelectrica
UPDATE 22, 35 Comunicat Hidroelectrica
Astăzi, 01.02.2024, în jurul orei 20.30, a avut loc un incident la Hidrocentrala Porțile de Fier, unde a izbucnit un incendiu la transformatorul aferent hidroagregatului numărul 5. Echipele de pompieri au intervenit cu promptitudine, iar la această oră incendiul a fost stins cu succes. Menționăm că nu au existat victime umane în urma acestui eveniment. Pentru siguranța, autospecialele de intervenție vor rămâne prezente în zonă până când orice eventuale riscuri vor fi eliminate complet.
Din motive de precauție și pentru a facilita intervenția pompierilor, grupurile adiacente celui la care s-a produs incidentul, respectiv HA4 și HA6, au fost temporar oprite. Acestea sunt in proces de repornire și vor fi repuse în funcțiune imediat ce condițiile de siguranță sunt îndeplinite 100%.
În cursul dimineții, se va efectua o evaluare a pagubelor, iar ulterior vor fi luate toate măsurile necesare pentru repararea reprerelor afectate și restabilirea condițiilor normale de lucru. În aceste momente , siguranța angajaților și a comunității este prioritară pentru Hideoelectrica și sunt depunse toate eforturile pentru a minimiza impactul acestui incident pentru partea de producție.
Hidroelectrica va informa publicul în mod transparent asupra cauzelor incidentului și va furniza informații actualizate pe măsură ce acestea devin disponibile.
Funcționarea sistemului energetic național nu a fost afectată de incident.
UPDATE 22.15 Incendiul a fost stins, potrivit unei informări a Ministerului Energiei
Știrea inițială:
Un transformator aferent grupului 5 al hidrocentralei Porțile de Fier 1 a luat foc în această seară, potrivit relatărilor televiziunilor de știri, confirmate de Hidroelectrica. Incendiul este sub control, nu s-au înregistrat victime, iar intervenția pompierilor a fost rapidă.
Conform companiei, după izbucnirea incendiului, au fost imediat oprite grupurile hidroenergetice 3,4, și 6, ca măsură de siguranță. Grupurile vor fi repornite în perioada imediat următoare.
Datele Transelectrica arată într-adevăr o scădere bruscă a producției de energie din sursă hidro la ora 20,37, când aportul hidrocentralelor la sistemul energetic național a scăzut brusc, de la 2.200 MW putere instantanee (aproape 2.500 MW cu jumătate de oră în urmă), la doar 1.700 MW. După cum se poate vedea și in imaginea extrasă de pe site-ul Transelectrica, producția hirocentralelor a crescut însă rapid la loc, cel mai probabil din cauza pornirii unor grupuri de la centralele de pe lacurile interioare. Hidroelectrica ar urma să emită curând un comunicat de presă pe această temă.
Știrea se actualizează