Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va avea pentru acest an un buget de două miliarde de lei şi ne vom opri atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Ager[res.
„Aşa cum am mai spus-o şi în trecut, ne oprim atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România. Două miliarde este cu siguranţă un buget-record, la fel şi cum şi 1,75 miliarde a fost un buget-record pentru anul 2023, dar ne propunem să fim chiar mai ambiţioşi. Vom deschide o nouă sesiune „Casa Verde Fotovoltaice” în acest an, dacă se constată capacitate de instalare a acestor panouri. Un alt lucru pe care îl consider foarte important este legat de Programul „Rabla Plus”. Din nou, o să avem un buget-record pe acest program, respectiv un miliard de lei, faţă de 780 de milioane cât am avut anul trecut. E o creştere substanţială şi spun acest lucru pentru că vom păstra tendinţa pe care am stabilit-o şi în alţi ani, respectiv aceea de a lua sume de bani de la „Rabla Clasic”, adică de la motoarele cu combustie internă şi de a-i muta la „Rabla Plus”. Sper să avem, la sfârşitul anului viitor, nişte cifre extraordinare, având în vedere acest buget pe care nu l-am mai avut niciodată”, a spus Fechet.
Citește și:
Un alt program nou ce va fi derulat în acest an cu buget de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) este „Rabla pentru tractoare şi maşini agricole”.
„Într-o fază destul de incipientă aş spune, este „Rabla la tractoare şi maşini agricole”, un program despre care s-a mai discutat. Ne propunem ca, în baza unui ajutor de minimis de maximum 30.000 euro pe fiecare fermier, să finanţăm achiziţia de tractoare şi maşini agricole, pentru că astfel de investiţii nu au fost până acum finanţate din bugetul Fondului pentru Mediu. De asemenea, tot la capitolul programe noi aş vrea să mai anunţ două programe pe care le vom finanţa în anul 2024. Primul dintre ele se referă la finanţarea „Săptămânii Verzi” în şcolile din România. Continuă, „Iluminatul public stradal”. Încă există în România sate sau comunităţi care folosesc lămpi ineficiente din punct de vedere energetic, lămpi vechi, foarte mari consumatoare de energie. Şi acest program se va opri când şi ultima uliţă din România va avea iluminat cu led. Am prins în acest program 500 de milioane de ei. Vom deschide un nou program de eficienţă energetică în clădiri publice, pentru care am alocat 600 de milioane de lei”, a menţionat ministrul de resort.
Potrivit oficialului, pentru construirea de piste de biciclete va fi alocat un buget de 600 de milioane de lei, în timp ce pentru Programul de apă-canal, pe baza unui buget de 1,5 miliarde de lei, ar urma să fie finanţate sisteme integrate de alimentare cu apă şi staţii de canalizare.
În plus, 500 de milioane de lei reprezintă finanţarea de care va beneficia un program care vizează decontaminarea siturilor poluate din România, a transmis Mircea Fechet.