Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că 50 de kilometri de conductă de termoficare au fost schimbaţi.
„Închidem anul cu încă 50 de kilometri de conductă de termoficare schimbaţi. Anul viitor vor continua lucrările pe şantiere cu finanţare din fonduri europene şi naţionale. Aşa cum am mai spus, singura soluţie pentru a avea apa caldă şi căldură fără întrerupere este înlocuirea ţevilor”, a scris edilul general, vineri, pe Facebook.
Conform unei prezentări video ataşate postării, în 30 de ani au fost înlocuiţi 110 – 120 de kilometri de reţea de termoficare din reţeaua principală.
La mijlocul lunii decembrie, Nicuşor Dan informa că în acest an au fost reabilitaţi 45 – 50 de kilometri de reţea de termoficare, dintre care 10 – 15 kilometri prin fonduri europene.
„Pe fonduri europene, suntem între 10 – 15 din reţeaua principală, iar per total între 45 – 50. O să avem toate datele în primele zile ale anului 2024. Pentru 2024 sunt mult mai optimist, pentru că pentru multe din tronsoanele care au început pe fonduri europene s-au depăşit multe obstacole fie de proiectare, fie birocratice, fie de proprietate care nu au putut să fie prevăzute la momentul acela”, declara primarul.