Parlamentul a adoptat legea pentru amânarea montării de repartitoare cu un an. Persoanele vulnerabile vor primi bani de la stat să le monteze, până la 750 de lei

Parlamentul României, prin plenul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat astăzi propunerea legislativă pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial, arată un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Se prevede astfel prelungirea termenului pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024.

“Această inițiativă legislativă reprezintă un răspuns direct la nevoile cetățenilor români, oferindu-le timpul și suportul necesar pentru adaptarea la noile cerințe europene privind eficiența energetică. În plus, măsurile adoptate includ acordarea unui sprijin financiar substanțial, provenit din Fondul pentru Modernizare, destinat categoriilor de persoane vulnerabile. Acest sprijin va ajuta la acoperirea costurilor legate de achiziția și instalarea repartitoarelor”, arată Ministerul.

„Suntem conștienți de provocările pe care le aduce tranziția energetică pentru cetățenii noștri, în special în contextul crizei energetice. Prin această lege, nu doar că amânăm termenul de implementare, ci oferim în premieră și un mecanism de finanțare concret, demonstrând angajamentul față de sprijinirea românilor în procesul de modernizare energetică. Aceasta este o dovadă a faptului că Parlamentul României nu se limitează la prorogări de termene, ci vine cu soluții viabile și susținute financiar din Fondul pentru Modernizare. M-am asigurat astfel că niciun român nu va fi penalizat în această perioadă de sărbători și nici ulterior pentru neinstalarea repartitoarelor”, arată ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Coinițiatorii legii sunt Sebastian-Ioan Burduja, Roberta Anastase, Toma Petcu, Bende Sandor, Lorand Antal, Daniel Zamfir și Radu Popa, deputați și senatori din partea PNL, PSD și UDMR.

În România, aproximativ un milion de locuințe încă sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea se găsesc în cele șase sectoare ale capitalei. În București, 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme.

Se încadrează în categoria persoanelor și familiilor vulnerabile acelea cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, alături de îndeplinirea condițiilor legate de vârstă și capacitate de muncă, dar și persoanele care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală și/sau dizabilitate. Pragul de vârstă relevant pentru această evaluare este stabilit la 60 de ani, astfel încât toate criteriile de vulnerabilitate sunt îndeplinite pentru a identifica o persoană sau o familie în situație de risc de sărăcie și a le oferi sprijin financiar din fonduri publice.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maxim 750 lei, este acordat pe locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate prestatoare de servicii energetice agreată, a sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (cum ar fi repartitoare, robineţi de reglare a consumului de energie termică) și pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2024.

 

Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziției și montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică acordată prin intermediul cardurilor de energie ar urma să fie de 375 milioane lei, susținut din Fondul pentru Modernizare .

 

1 Comment

  1. o porcarie care a mai fost , cel putin in cluj in urma cu vreo 20 de ani .
    rezultatul a fost ca oamenii stateau in frig „facand economie” si pierderile pe un bloc intreg erau platite de cateva familii. pe langa asta, sistemul de contorizare e de kkt cu un ventilator de computer pus in dreptul senzorului poti linistit sa reduci „consumul” spre 0 .
    ceva firme de partid iar nu au de lucru … deputați și senatori din partea PNL, PSD și UDMR o sa le dea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *