Cotația certificatului de carbon este în scădere accentuată, iar unul dintre efecte este diminuarea sumelor pe care România le poate atrate dintr-un instrument la care speră foarte multe pentru a-și finanța investițiile în domeniul energetic, Fondul de Modernizare
Cotațiile certificatelor de carbon, care trebuie cumpărate de companiile poluatoare din domeniile care fac obiectul schemei ETS pentru a putea funcționa în Uniunea Europeană, sunt în scădere accentuată de mai multă vreme, potrivit datelor din piață.
Astfel, ieri, de exemplu, cotația EUA futures la trei luni era la circa 68 de euro, cel mai mic nivel al ultimului an și nivel cu mult sub nivelurile maxime din februarie, când prețul a depășit, pentru scurtă vreme totuși, bariera de 100 de euro.
Specialiștii din piață spun că pot exista mai multe tipuri de cauze.
Primul tip ar putea fi un comportament speculativ al unor fonduri de investiții, short-selling, care, ca la orice fel de “marfă” tranzacționată pe piețe, este făcut pentru profit ulterior din tranzacționare
Un al doilea tip de cauze ar putea fi legat însă de aspectele fundamentale. Certificatele de carbon trebuie cumpărate de poluatorii din UE (companii din industria cimentului, a oțelului, a neferoaselor, chimie, producători de energie din gaz și cărbune, etc), pe următorul sistem: ai emis în acest an o tonă de CO2 din activitatea ta economică, la anul în aprilie trebuie să arăți că ai cumpărat un certificat de cabon. Iar problema este că, acum, industria europeană încă funcționează sub capacitate (pentru viitor, sunt voci care vorbesc și de recesiune) și nu mai are nevoie să cumpere atâtea certificate, iar astfel apare un excedent, care are drept consecință scăderea prețului. Desigur, există și presiuni de sens contrar – dacă, de exemplu, prețul gazului este în scădere, poate crește ponderea energiei electrice produse din gaz, deci e nevoie de certificate de CO2.
Efectul asupra României
La o primă vedere, prăbușirea cotațiilor carbonului, pare o veste bună pentru România – companiile românești care trebuie să le cumpere sunt în avantaj, pentru că plătesc mai puțin (dacă le cumpără acum). Astfel, eterna problemă a, de exemplu, Complexului Energetic Oltenia, unicul producător semnificativ de energie pe cărbune (trebuie circa un certificat la un MWh produs) este mai puțin apăsătoare – sau, eventual, a bugetului de stat, care acoperă o parte din aceste costuri. Și nu este vorba doar despre CEO, ci despre Romgaz, Elcen, Petrom, Liberty, Holcim, etc.
La o a doua vedere însă, apare o problemă – se subțiază semnificativ fondurile europene pe care România se bazează pentru investițiile în energie, fie că vorbim despre linii sau stații electrice, centrale pe gaze sau conducte de gaze sau regenerabile. Iată de ce.
România este printre cele zece state UE, mai puțin dezvoltate, care au acces la ceea ce se cheamă Fondul pentru Modernizare, un instrument pus la dispoziție de Comiia Europeană pentru investiții în energie. Oficlaii români se bazează foarte mult pe acest fond și se tot lansează apeluri de proiecte având ca sursă acești bani (ba chiar și finanțarea viitorului mecansim de contracte pentru diferență este dorită de București) evaluarea unanimă fiind că România are disponibile, până în 2030, 16 miliarde de euro din acest fond pentru investiții.
Numai că alocarea sumelor din acest fond se face în limita unui număr de certificate de carbon (sunt de fapt și banii României pentru că și companiile de la noi cumpără certificatele), la cotația certificatului de carbon. România are alocate prin mecanismul Fondului pentru Modernizare 200,76 milioane de certificate. La cotația actuală de 68 de euro pe certificat, alocarea scade așadar la 13,6 miliarde de euro.
Cu două miliarde de euro mai puțin decât cele 16 miliarde de euro despre care vorbește toată lumea.
Așadar, strict în acest moment (desigur, pe viitor cotația poate crește), fondurile din care România speră să-și finanțeze investițiile în energie sunt mai mici cu peste 2 miliarde de euro.
Citește și:
