Federația ACUE, care reprezintă marile grupuri de distribuție și furnizare, cere o discuție cu autoritățile pe marginea problemelor de lichiditate în contextul în care costurile tot mai mari cu dobânzile la creditele luate pentru a susține schema de plafonare, alături de alte obligații majorate, nu mai au “loc” în marja plafonată de furnizare.
“Schemele de plafonare sunt bune atâta timp cât sunt făcute să funcționeze. Pentru furnizori, deja devin o povară destul de complicată, este problema de lichiditate: sumele care se acumulează la Fondul de Tranziție Energetică pe actualul model de finanțare nu vor fi suficiente, și am văzut asta și în alte situații, mai ales ultima dată când din taxa de solidaritate s-a plătit ce era de plată după patru luni. (…) Aceste sume poartă un cost, este costul nevăzut, sunt banii plătiți băcilor, costurile cu dobânzile (..) O discuție serioasă, onestă, se impune, dacă ai o abordare cu o marjă plafonată. Dacă vrem să avem o iarnă ușoară, trebuie să ne asigurăm că întrăm în iarnă cu furnizori sănătoși financiar”.
Declarațiile de mai sus au fost făcute de Dana Daraban, președintele Federației ACUE, și au fost făcute la un eveniment pe teme de energie organizat de Profit.ro
Unde e problema
Mecanismul de plafonare al prețurilor la energie electrică și gaze impune funizorilor o marjă fixă. Ea este de 12 lei/MWh pentru furnizarea de gaze și 73 de lei/MWh pentru furnizarea de energie electrică. Dacă, atunci când au fost stabilite, marjele erau decente – în sensul că asigurau furnizorilor un oarecare profit, acum pare că situația nu mai este mulțumitoare, din căteva motive.
Primul motiv este că, pe fondul rambursării cu mari întârzieri de către stat a sumelor cu care funziorii au prefinanțat schema de plafonare a prețurilor, furnizorii a trebuit să recurgă la înprumuturi masive. Costul acestor împrumuri nu este rambursat de stat pe schemă, iar dobânzile ar trebui să fie plătite din această marjă. Iar costurile cu aceste dobânzi au tot crescut.
Al doilea motiv este faptul că, pentru furnizorii de gaze, în acet an a apărut o obligație financiară suplimentară, și anume cea de a stoca gaze în plus față de nivelurile din anii precedenți. Aceste gaze a trebuit cumpărate suplimentar de furnizori (unul dintre cei doi mari a trebuit să înmagazineze cu 60% mai mult față de anul precedent)– este adevărat că prețul de achiziție este plafonat pentru gazele necesare conumului casnic și al producătorilor de energie termică la 150 de lei/MWh, dar nici marja furnizorului de gaze nu este foarte generoasă.
Al treilea motiv ține de o temere care începe să se manifeste, că se va ajunge din nou la datorii mari din partea statului către furnizori. Lumea așteaptă ca, la rectificarea bugetară, să fie alocate sume pentru Fondul de Tranziție din care se platesc furnizorii pentru susținerea schemelor de plafonare, dar există temerea că aceste sume nu vor fi alocate. Ministerul Energiei recunoaște că, la acest moment, datoria către furnizori se ridică la 1,2 miliarde de lei, dar doar pe ce deconturi au fost deja aprobate de ANRE. Guvernul speră însă ca sumele de decontat să fie mai mici în condițiile în care au scăzut prețurile din piață.
