Marius Antonie Negru a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, potrivit unei decizii semnate, joi, de premierul Marcel Ciolacu și publicate în Monitorul Oficial.
Marius Antonie Negru a fost membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, anterior fiind angajat la mai multe companii din sector, al SC Foraje Sonde SA, Distrigaz Sud Rețele SA, Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia. Este absolvent al Universității ”Constantin Brâncuși”, unde a urmat Facultatea de Inginerie-Tehnologia construcțiilor de mașini, Mecanică, Instalații Mecanice.
De asemenea, şeful Executivului a semnat decizia pentru eliberarea lui Constantin Ştefan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, la cererea celui din urmă, potrivit presei locale.