Creşterea preţului petrolului în va avea ca efect scumpirea gazelor din import în următoarele 6-9 luni, a declarat directorul general al E.On Romania, Frank Hajdinjak.
„Preţul gazelor de import depinde de preţul petrolului, care va continua să crească în urma situaţiei externe. Vom vedea impactul asupra preţului gazelor naturale de import în 6 – 9 luni”, a spus reprezentantul E.On.
Preţul petrolului a urcat cu peste 20% de la începutul acestui an şi a trecut de 115 dolari/baril, iar problemele din lumea arabă ar putea menţine acest trend în viitorul apropiat. Citiți aici despre impactul acestor prețuri asupra creșterii economice ale celor mai dezvoltate state.
România îşi asigură din producţia proprie până la trei sferturi din consumul intern, restul fiind importat din Rusia, prin intermediari agreați de Gazprom.
Hajdinjak a menţionat că E.On a solicitat ANRE să majoreze preţul gazelor naturale pentru consumatorul final, de la 1 aprilie, dar nu a dat detalii precise asupra nivelului scumpirii.
E.On deține este unul dintre cei doi mari distribuitori și furnizori de gaze din România, alături de GdF Suez.