„În fiecare lună conectăm la rețea 1.000 de noi prosumatori. Ne trebuie un cadru de reglementare să putem investi ca să integrăm aceste noi surse de energie” – Volker Raffel, E.On

Numărul de prosumatori crește masiv în România, iar cadrul de regelementare pentru operatprii rețelelor de distribuție trebuie modificat astfel încât să le fie permis să aloce mai mulți bani, pentru integrarea noilor mii de MW care urmează să fie instalați, a spus Volker Raffel, CEO E.On România la Simpozionul Român al Energiei SIREN 2023, care are loc în aceste zile la București.

“În prezent, sarcina maximă a rețelelor din România este de aproximativ 10 GW. Toate politicile energetice care sunt în curs de elaborare în acest moment prevăd o capacitate de 60-70 GW în 2050, adică de șase – șapte ori mai mult decât există în prezent în România. Aceasta arată că deja există multe necunoscute despre ce se va întâmpla”, a spus Raffel

“În fiecare lună, conectăm la rețeaua Delgaz Grid în medie circa 1.000 de noi prosumatori. Repet, 1.000 într-o lună! Vom adăuga încă 5.000 în rețea în în următoarele cinci luni, ceea ce înseamnă că vom avea în total in jur de 17.000 de prosumatori conectați în rețea la sfârșitul lui 2023!”, a mai spus oficialul E.On.

Volker Raffel spune că se schimbă sistemul de generare de energie electrică prin înmulțirea numărului de prosumatori, însă dă de înțeles că reglementările nu țin cont încă de noua realitate în care electricitatea care ajunge în rețele nu mai vine doar de la centralele mari “clasice” și ar trebui modificate.

“Întregul sistem de electricitate era reprezentat, în trecut, de centrale mari, precum CNE Cernavodă, Iernut, Craiova, etc. Deci, avem grupuri mari, în total cam o sută de unități pentru a produce energie electrică pentru toată țara. La sfârșitul anului viitor, estimăm că vor fi în jur de 100.000 și la sfârșitul acestui deceniu vorbim de milioane de producători din România. Mă refer la prosumatori. Și acesta nu este doar un plan: asta se întâmplă deja.

Așteptările ANRE sunt că, în fiecare an, vom vedea instalați cel puțin 700 MW în capacități fotovoltaice noi în România. 700 MW nu este departe de capacitatea unei unități de la Cernavodă. În fiecare an ar fi, deci, necesar să conectăm 700 MW la rețeaua de distribuție. Dar în toate discuțiile am auzit doar despre marile centrale electrice care urmează să fie construite și așa mai departe.

Realitatea este că pentru ca 700 MW să fie conectați suplimentar în fiecare an la rețele trebuie să creăm un cadru de reglementare care să ne permită să investim corespunzător pentru a putea integra aceste noi surse de energie. M-am bucurat să văd în această dimineață că toată lumea vorbea și despre investițiile în distribuție. Dar avem un regulament în vigoare care ne permite doar să finanțăm, să înlocuim ceea ce are câteva zeci de ani vechime, și acesta nu este doar un subiect specific României. Acesta este un topic valabil în toată Europa și de aceea președintele Euroelectric spunea, recent, că la nivel european trebuie să schimbăm felul în care abordăm rețelele de distribuție,”, a spus Raffel

“Avem în fața noastră cea mai mare provocare de investiții în distribuție de la electrificare încoace”, a conchis șeful E.On.

Citește și:

La începutul anului viitor, vor fi 2.000 MW instalați la prosumatori – estimări ANRE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *