Șoferii români au fost martorii unei scumpiri accelerate a carburanților, cu nu mai puțin de 13 modificări ale prețului la pompă în trei săptămâni. Dar s-au scumpit mai mult la noi decât la alții benzina și motorina? Ce spun cifrele.
Pentru a compara prețurile și evoluțua lor, vom folosi datele Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți în Uniunea Europeană, serviciu al Comisiei.
Astfel, la data de 14 august, prețul benzinei era ]n România echivalentul a 1,428 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,456 euro pe litru. Dacă ne uităm în ultima parte a lunii iulie, când au reînceput creșterile de preț vedem că, la data de 24 iulie, benzina costa la noi 1,358 euro, iar motorina costa 1,355 euro.
Așadar, în această perioadă, în România benzina s-a scumpit (exprimat în euro) cu 5,15%, iar motorina cu 7,4%.
Să ne uităm acum la evoluția prețurilor medii din UE. La data de 14 august, prețul mediu ponderat al benzinei în Uniunea Europeană era de 1,813 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,716 euro pe litru. La data de 24 iulie, benzina costa 1,749 euro pe litru, iar motorina costa 1,598 euro pe litru.
Așadar, în aceeași perioadă, prețul mediu ponderat în UE a crescut cu 3,6% la benzină, iar la motorină creșterea a fost de 7,4%.
Așadar, strict pe baza acestei comparații care are un gred destul de mare de relativitate – sunt factori specifici pentru fiecare piață, putem spune că, în ultima perioadă, benzina s-a scumpit mai mult în România decât media europeană, iar motorina s-a scumpit la fel, și la noi, și în UE.
Rămânem printre cele mai ieftine piețe din Europa
La data de 14 august, cu cei aproape 1,43 euro pe litrul de benzină, România era a treia cea mai ieftină piață din Uniunea Europeană, după Bulgaria și Malta. La motorină, cu prețul de 1,45 euro litrul, România era, la fel, a treia cea mai ieftină piață, tot după Bulgaria și Malta.
De ce se scumpesc carburanții
Cauzele sunt mai multe, unele care țin de evoluțiile globale, și altele de cele din zona noastră. În primul rând, în ultimele trei luni, cotația petrolului a crescut cu 20% ajungând la 97 de dolari barilul pentru benchmark-ul Brent acum o săptămână, cel mai ridicat nivel al anului. În al doilea rând, cotațiile produselor petroliere, cele de care depind într-o mai mai mare măsură au avansat și ele, mai multe decât cele ale petrolului pe fondul cererii crescute specifice sezonului, al stocurilor mici și, în general, al temerii că rafinăriile occidentale – care se tot împuținează, nu vor putea satisface cererea de carburanți. În zona noastră, am avut o oprire planificată a uneai dintre cele trei rafinării, care s-a prelungit (Petrobrazi), iar o alta (Petromidia) nu a putut funcționa o perioadă la capacitatea maximă după un inident tehnic din primăvară, și nu trebuie să uităm că România este oricum importator net de motorină.
Pe de altă parte, costurile cu transportul și asigurarea vaselor care navighează prin Marea Neagră au crescut în ultima vreme, ca urmare a evoluțiilor din războiul dintre Rusia și Ucraina – denunțarea acordului privind cerealele, urmată de anunțul ambelor părți că vor putea intercepta orice vas care merge spre porturile adversarului, sub suspiciunea că transportă armament, iar flota militară rusă chiar a făcut asta.