Campania organizată de Rompetrol Downstream „Dăm mai departe din bunătatea fructelor”, derulată în perioada 24 mai – 24 iunie, aduce Asociației Magic fonduri de 20,000 USD, bani strânși din direcționarea unui leu din achiziția fiecărui suc, smoothie și iaurt cu fructe proaspete, în cele 166 de stații “hei”.
“Rompetrol susține Asociația Magic din mai 2020, când am lansat „Șofer de suflet”, o inițiativă ce a ajutat peste 12.000 de copii și părinți să ajungă la investigațiile și tratamentele necesare la spitalele din țară, prin implicarea voluntarilor care au parcurs peste două milioane de kilometri. Prin această campanie din stații, cu sprijinul clienților noștri care au achiziționat produse pe baza de fructe, continuăm să contribuim la misiunea Magic, să donăm și să sprijinim pacienții oncologici și familiile lor” – Baurzhan Nugumanov, GM Rompetrol Downstream.
Suma de bani strânsă în urma campaniei susține atât proiectul Magic Home, cât și deplasările copiilor cu afecțiuni ocologice sau cronice ale căror familii nu au propria mașină și pentru care drumul la spital pentru controale, tratamente sau intervenții chirurgicale presupune o sursă suplimentară de stres și cheltuieli.
„Mulțumim întregii echipe Rompetrol, personalului din stațiile de alimentare hei, precum și fiecărui om care a cumpărat produse din fructe în perioada de 24 aprilie – 24 iunie, oferind astfel sprijin celor ce se confruntă cu afecțiuni grave. Este un gest de solidaritate, un mod de mobilizare a comunității și de propagare a misiunii noastre, aceea ca niciun copil grav bolnav să nu fie singur în momentele dificile în care se luptă cu boala. MagicHOME înseamnă găzduire și mese gratuite pentru copiii cu diagnostice grave și părinții lor. În această perioadă, am oferit 2768 locuri de cazare pentru 462 de persoane în cele 14 case sau apartamente MagicHOME și aceste spații sunt pline aproape tot timpul, având tot timpul din ce în ce mai multe solicitări. Nu am reuși să oferim atâta susținere fără comunitatea puternică care s-a format în jurul cauzei noastre și fără partenerii precum Rompetrol care oferă combustibil proiectelor noastre și, totodată, speranță că, împreună, putem mai mult!” Corina Banu – Foundraiser Asociatia Magic
Rompetrol Downstream este o companie membra a Grupului KMG International (Rompetrol), ce opereaza o rețea de peste 1200 puncte de comercializare carburanți, formată din stații proprii și baze interne (rezervoare de 9 și 20 metri cubi, amplasate în incinta sediului clienților). De asemenea, compania operează la nivel național și șase depozite de carburanți, 280 de stații de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat – GPL și peste 7.000 de puncte de distribuție butelii GPL/Rompetrol casnic.
Anual Grupul investește în proiecte pentru comunități, în patru domenii-cheie: sănătate, protecția mediului, educație și cultură; valoarea implicării din ultimii 3 ani depășind 3 milioane $.