Fostul vicepreședinte al ANRE, Zoltan Nagy Bege, care nu a mai fost numit în acest post odată cu schimbarea conducerii instituției, a părăsit ANRE, conform unui anunț al intituției.
Zoltan Nagy Bege ocupa poziția de director de direcție în ANRE, după ce a fost vicepreședinte. Cel mai probabil va merge în mediul privat, potrivit unor informații din trecut aflate de noi. Zoltan Nagy-Bege lucra la ANRE de 16 ani.
Iată mesajul de pa pagina de facebook a ANRE:
“Echipa ANRE îi mulțumește domnului Zoltan Nagy-Bege pentru cei 16 ani de activitate puși ȋn slujba instituției şi a cetățenilor Romȃniei.
În toți aceşti ani, colegul nostru a fost un model profesional şi moral pentru noi toți, un exemplu la care ne vom raporta de fiecare dată.
Perioada în care domnul Nagy și-a desfășurat activitatea a fost una cu multe provocări, atât instituționale, cât și în ceea ce privește piața de energie din țara noastră, competența și expertiza dumnealui fiind de o reală valoare pentru întregul sector al energiei.
Domnul Zoltan Nagy-Bege a ocupat funcții importante, cu un grad extrem de ridicat de responsabilitate şi a luat, de fiecare dată, cele mai bune decizii pentru consumatori şi pentru piața de energie. Domnul Zoltan Nagy-Bege a fost director-general, membru în Comitetul de Reglementare şi vicepreşedinte al ANRE.
Așa cum toate lucrurile frumoase au un sfârșit, colaborarea cu domnul Zoltan Nagy-Bege se încheie pe 19 iunie 2023.
Îi mulțumim încă o dată pentru implicare și munca depusă și îi dorim mult succes în continuare”