Trenduri valoroase într-un eveniment unic: Expoziţia RoEnergy, ediţia a VI-a, în 4-6 octombrie, la Timişoara

Cu cea mai mare experienţă, peste 12 ani, în organizarea de evenimente exclusiv pe regenerabile, Târgul RoEnergy România, Târgul Prosumatorilor, Platforma Nr. 1 a României pe energii regenerabile,  aduce, la Timişoara, timp de trei zile, sub acelaşi acoperiş, furnizori  de produse şi tehnologii, care se vor întâlni cu beneficiari: companii, organizaţii, autorităţi, media, respectiv persoane fizice, susţinând, în continuare, tranziţia ţării noastre spre o economie sustenabilă.

De ce merită să fii prezent la Timişoara

1.Interes crescut pentru acapararea unor cote specifice de piaţă

  1. Se continuă prezenţa unor companii tradiţional expozante din Austria, Germania, România
  2. Apar companii expozante noi, prezente pentru prima dată în România, din China, Emiratele Arabe Unite, Elveţia, Grecia, Germania, Ungaria
  3. Procent relevant, în creştere, deţinut de expozanţi din străinătate comparativ cu firmele autohtone
  4. Expoziţie+conferinţe într-un singur loc, trei zile.

De ce expoziţia ,,bate” internetul

Cu toate avantajele promovării în mediul online, necesitatea susţinerii unei expoziţii fizice nu poate fi înlocuită, cel puţin în prezent, sub nici o formă.

Care sunt avantajele incontestabile ale prezenţei la expoziţie?

  1. Eveniment unic. Trei zile toate drumurile vor duce la RoEnergy Timişoara, transformând capitala Banatului în destinaţia Nr.1 a celor interesaţi de viitorul energiei în România.
  2. Networking (companii, autorităţi, media, asociaţii profesionale, mediul universitar, prosumatori). Pe internet nu ai cum să întâlneşti într-o singură zi profesionişti atât de diverşi.
  3. Atu-urile oferite de vizualizarea ehipamentelor fizice (puteţi observa detalii care nu se văd decât live)
  4. Discuţii faţă în faţă (oamenii interacţionează cel mai bine cu oamenii, nu cu roboţii)

Cât costă o investiţie în viitorul companiei dvs ?

Nu rataţi şansa de a fi prezent pe cea mai fierbinte piaţă a momentului, dar mai ales al viitorului, în condiţiile unui spaţiu expoziţional, totuşi, limitat, în 4-6 octombrie 2023! Solicitați chiar acum o Ofertă de preț, fără nici o obligație, la [email protected] ori [email protected].

Mai multe detalii pe http://timisoara.roenergy.eu

E-nergia.ro este partener media al evenimentului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *