Arabia Saudită va reduce producţia sa de petrol cu 1 milion de barili pe zi în iulie, ca parte a unui acord mai larg al OPEC+ la care s-a ajuns duminică, în condiţiile în care grupul se confruntă cu scăderea preţurilor petrolului şi un excedent al ofertei, potrivit Reuters. Petrolul s-a scumpit în urma anunțului.
Ministrul saudit al Energiei, Prinţul Abdulaziz, a declarat că reducerea cu 1 milion de barili pe zi (bpd) de către Riad ar putea fi prelungită şi după iulie, dacă va fi necesar.
Cartelul OPEC + nu a făcut nicio modificare la reducerile planificate de producţie de petrol pentru acest an, în timp ce țara care asigură președinția coaliţiei, Arabia Saudită, a anunţat noi scăderi voluntare. OPEC+ a ajuns la un acord cu privire la politica de producţie după şapte ore de discuţii şi a decis să reducă producţia ţintă din 2024 cu încă 1,4 milioane de barili pe zi.
Cu toate acestea, multe dintre aceste reduceri nu vor fi reale, deoarece grupul a redus ţintele pentru Rusia, Nigeria şi Angola, pentru a le alinia cu nivelurile lor actuale de producţie.
În schimb, Emiratelor Arabe Unite li s-a permis să crească producţia.
OPEC+ furnizează aproximativ 40% din ţiţeiul mondial, ceea ce înseamnă că deciziile sale de politică pot avea un impact major asupra preţurilor petrolului. OPEC+ are deja în vigoare o reducere de 2 milioane bpd convenită anul trecut şi care se ridică la 2% din cererea globală. În aprilie, OPEC+a convenit şi o reducere voluntară surpriză a producţiei de petrol, de 1,6 milioane bpd, care a intrat în vigoare în luna mai, fiind valabilă până la sfârşitul anului 2023.
Arabia Saudită a anunțat duminică că îşi va extinde porţiunea de reduceri voluntare de 0,5 milioane bpd până în 2024.
Anunţul din aprilie a contribuit la creşterea preţurilor petrolului cu aproximativ 9 dolari pe baril, la peste 87 de dolari, dar acestea au scăzut rapid rapid sub presiunea preocupărilor legate de creşterea economică şi cererea globală.
Cotațiile petrolului cresc
Prețul petrolului a crescut luni cu 1 dolar pe baril, după ce principalul exportator mondial, Arabia Saudită, s-a angajat să reducă producția cu încă 1 milion de barili pe zi începând cu luna iulie, arată Reuters.
Contractele futures pentru țițeiul Brent se situau la 77,21 dolari pe baril, în creștere cu 1,08 dolari, sau 1,4%, la ora 05.15 GMT, după ce anterior au atins un maxim al sesiunii de 78,73 dolari pe baril.
Petrolul american West Texas Intermediate a urcat cu 1,07 dolari, sau 1,5%, la 72,81 dolari pe baril, după ce a atins un maxim intraday de 75,06 dolari pe baril.