Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit azi semnificativ și benzina și motorina vândute în stațiile proprii. Cei doi carburanți rămân la același preț
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 4 mai 2023 un preț al benzinei standard de 6,51 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 6,51 lei/litrul.
Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit și motorina și benzina cu nouă bani pe litru.
Este a doua ieftinire consecutivă operată de companie, după cea anterioară care a venut la data de 29 aprilie, atunci când Petrom a ieftinit motorina cu nouă bani pe litru și a menținut prețul benzinei. Ieftinirile vin după două scumpiri succesive care ar avut loc în ultima decadă a lunii aprilie, dar de mai mică amploare.
După această ultima modificare de preț, observăm așadar că prețul motorinei rămâne identinc cu al benzinei, situație la care s-a ajuns după ieftinirea de la final de aprilie. Egalizarea prețurilor este o premieră în ultimii ani, tradițional în România motorina fiind mai scumpă. Amintim că, în vara trecută, motorina se scumpise foarte mult în raport cu benzina, diferența de preț dintre dei doi carburanții fiind și de 1,5 lei pe litru.
Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul de carburanți a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.
Ieftinirile din ultima vreme survin ca urmare a scăderii cotațiilor internaționale la carburanți, care survin inclusiv pe fondun unor scăderi ale marjelor globale de rafinare. În plus, în zona noastră, avem parte de o relativă reducere a consumului Ucrainei dar și de faptul căm cel puțin momentan, se pare că există stocuri suficiente de carburanți, depozitele fiind umplute în lunile din urmă, atunci când jucătorii au acționat sub impulsul intrpducerii embargourilor impuse întâi pe țițeiul rusesc livrat pe mare, apoi pe carburanții rusești sau fabricați din petrol rusesc. În plus, o știre Bloomberg de la 20 aprilie arăta că, după toate semnale, cererea pentru motorină, un carburant care este folosit la orice, de la camioane şi până la utilaje de construcţii, scade în multe din principalele economii ale lumii. “Considerat un prim semnal al unei activităţi industriale mai slabe şi al reducerii cheltuielilor consumatorilor, scăderea cererii de motorină i-a pus în alertă pe cei care caută semnele unei recesiuni”, arăta atunci agenția de știri.
La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 72,5 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 68,7 dolari, niveluri reduse față de cele de săptămâna trecută.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.