Cei mai mari producători de biocarburanţi din Europa sunt francezii şi spaniolii, care au câte trei companii în top 10 firme. În clasament mai intră producători din Finlanda, SUA, Elveţia şi Germania.
Cel mai mare producător este firma franceză Diester Industries, care dispune de o capacitate de producţie anuală de 3400 milioane de litri (biodiesel), urmată de compania finlandeză Nestle Oil cu o capacitate de 1300 milioane de litri (biodiesel) şi Abengoa Bioenergy – 1300 milioane de litri (bioetanol), potrivit unui raport Oxfam.
În top 10 mai intră firma americană ADM Biodiesel cu o capacitate de producţie anuală de 1100 milioane de litri (biodiesel), companiile spaniole Infinita – 1000 milioane de litri şi Natura Biocarburants – 970 milioane de litri. Următoarele locuri sunt ocupate de firma elveţiană Biopetrol Industries, Tereos (Franţa), CropEnergies Biowanze (Germania) şi Cristanol (Franţa).
Cererea mare de biocarburanţi pune în pericol securitatea alimentară mondială, se arată în raportul Oxfam. Aceşti biocarburanţi produşi pe bază de materii prime agricole – cereale sau oleaginoase, în principal – intră în competiţie directă cu alimentaţia. Pentru a răspunde unei cereri umflate artificial, susţinută de politicile publice incoerente vis-à-vis de obiectivele mondiale de dezvoltare şi de luptă faţă de schimbările climatice, Europa utilizează în prezent 65% din producţia de uleiuri vegetale pentru a alimenta pieţele energetice. În paralel, 40% din porumbul produs în SUA a în 2012 a fost folosit pentru producţia de biocarburanţi.
Tendinţa impinge în sus preţurile alimentare, în contextul în care în lume o persoană din opt suferă de foame. Tocmai din cauza acestei concurenţe între pieţele alimentare şi cele energetice, preţurile la materiile prime agricole au tendinţa de a se alinia la preţul petrolului. Ele devin astfel volatile şi imprevizibile, ajungându-se la crize alimentare grave cum au fost cele din 2008, 2010 şi 2012.
‘’Trebuie stopată urgent această cerere în creştere de biocarburanţi care pune în pericol dreptul la alimentaţie al milioane de persoane în lume’’, avertizează Oxfam.