Grecii de la PPC transmit că vor continua să dezvolte ce a făcut Enel în România, mai ales în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienți și servicii cu valoare adăugată. Relația contractuală cu clienții nu se schimbă, iar angajații vor fi păstrați. Informațiile apar într-un mesaj al PPC pentru presa din România.
PPC arată că tranzacția din România este “ideală” pentru compania greacă și a fost apreciată de agențiile de rating
“Acordul de preluare a activelor Enel din România de către PPC a primit feedback pozitiv atât din partea Fitch, cât și din partea S&P. Achiziția Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziția energetică, dar și cu planul său de expansiune în Europa de Sud-Est, permițând explorarea unor oportunități de creștere pe o piață mai puțin congestionată. Activitățile Enel din România reprezintă alegerea ideală, atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al afacerilor, întărind astfel prezența PPC în regiune”, arată PPC în comunicat
“România este o piață importantă din punct de vedere strategic pentru PPC. Odată cu finalizarea achiziției, Grupul PPC își va consolida poziția în regiune și va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est. Mai exact, va depăși capacitatea instalată de 11 GW și va deservi 8,9 milioane de clienți, pe mai multe piețe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiți și peste 27 TWh generați, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro. Mai mult, în urma achiziției, se preconizează că EBITDA va crește cu 30%, de la circa 0,9 miliarde de euro, la circa 1,2 miliarde de euro (estimare facută în baza rezultatelor estimate la final de 2022)”, mai soun grecii
Planurile privind România; tranzacția se va finaliza în T3, nu se schimbă nimic pentru clienți și angajați
“Momentan, ne concentrăm pe finalizarea acordului cu Enel, până în al treilea trimestru al anului, și asigurarea unei tranziții ușoare pentru toți clienții și angajații români. Compania își va continua activitatea în condiții normale, fără schimbări pentru clienții sau angajații Enel. Clienții vor fi deserviți în continuare în condițiile contractuale existente, conform legislației în vigoare. Preluarea nu va afecta în niciun fel angajații Enel din România, care vor fi o parte importantă a planurilor de creștere viitoare”, arată comunicatul.
“După încheierea tranzacției, planul de afaceri al PPC va fi actualizat și prezentat pieței prin intermediul Capital Markets Day. PPC și-a luat angajamentul să investească în operațiunile din România pentru a le dezvolta în continuare. PPC își propune să continue și să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienți și servicii cu valoare adăugată. Vedem multe oportunități pe piața locală și intenționăm să investim în dezvoltarea operațiunilor din România”, mai arată comunicatul.
Enel S.p.A. a semnat cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (“PPC”) un acord pentru vânzarea tuturor participațiilor deținute de către Grupul Enel în România, potrivit unui comunicat de presă al Enel din 9 martie. Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,260 miliarde de euro, ceea ce evaluează societățile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acțiuni).