Cum poţi să iroseşti cinci miliarde de euro în zece ani şi totuşi să ţii bilanţul pe zero? “Băieţii deştepţi” au toate răspunsurile.
Hidroelectrica este una dintre primele companii ale statului care au adoptat metode de devalizare “sterilă”. Chiar dacă pagubele anuale sunt, în mod constant, de ordinul sutelor de milioane de euro, compania raportează profit contabil, de ordinul a câteva zeci de milioane. Acest lucru este posibil ca urmare a specificului afacerii: producţia de energie hidro este intensivă în capital, cerând o investiţie iniţială foarte mare, însă are costuri de operare foarte mici.
În mod normal, într-o astfel de afacere investitorii au răbdare uneori chiar şi zeci de ani, până când investiţia se amortizează, după care încep să beneficieze de o rentă substanţială. În cazul Hidroelectrica, investiţiile s-au amortizat, însă conducerile companiei n-au considerat de cuviinţă să le mai dea mare lucru acţionarilor – în cazul de faţă contribuabilii. În 12 ani, compania a obinut un profit net total de numai un sfert de miliard de euro, în loc de 5-6 miliarde cât ar fi fost normal. Diferenţa de bani fie a ajuns în buzunarele unor consumatori de energie privilegiaţi şi ale deja-celebrilor “băieţi deştepţi”, fie s-a irosit.
De fiecare dată, contribuabililor le-au fost servite pretexte. Primul pretext, acceptat la început pe fondul educaţiei financiare greşite, a fost că energia ar fi “ieftin” de produs deci este normal să fie vândută tot ieftin. Această ecuaţie nu rezolva în nici un fel problema că energia “ieftină” nu este pentru toată lumea ci doar pentru nişte privilegiaţi, nici modul cum urma să fie aleşi privilegiaţii.
Următorul pretext a fost că ar fi vorba de “consumatori strategici”, care au nevoie de sprijin din partea statului. Respectivii consumatori sunt însă companii ca Alro şi Sidex, construite cu eforturi imense, conduse în pagubă de stat, privatizate le preţuri derizorii şi care apoi au ajuns să aibă profituri mult mai mari decât Hidroelectrica.
Cel mai recent pretext este că ar fi vorba de clienţi “care cumpără cantităţi mari” şi constant. Din nou, scuza este falsă: Producătorii de energie fac reduceri foarte mici în funcţie de cantitate, în nici un caz de ordinul zecilor de procente, ca Hidroelectrica. De asemenea, natura producţiei face ca producătorul să poată vinde mai profitabil tocmai dacă evită livrările constante şi se concentrează pe ore de vârf sau pe avarii în sistem.
Anul trecut, contractele pentru majoritatea “băieţilor deştepţi” au fost prelungite până în 2018. Însă acum compania a ajuns în situaţia de-a nu le mai putea onora, din cauză că a promis că vinde mai mult decât poate produce, astfel că a apelat la clauza de forţă majoră. Într-o situaţie similară în 2003, compania a evitat această măsră, onorându-şi contractele cu ajutorul curentuluui “scump” cumpărat de la Termoelectrica. Asta a provocat gaură de 72 de milioane de lei în bilanţ şi dosare penale pentru câţiva directori şi miniştri, în curs de anchetă.
Schimbarea de atitudine vine ca urmare a presiunilor FMI, care cere instalarea unui management privat şi privatizarea unui pachet cât mai mare din acţiunile companiei, chiar şi majoritar. Însă o eventuală privatizare ar ridica noi probleme. Performanţa slabă de până acum şi contractele păguboase fac ca valoarea “de inventar” a companiei să fie de doar patru miliarde de euro. O evaluare făcută fie în funcţie de puterea instalată (7 Gw) fie după profitul potenţial (0,5-1 miliarde euro pe an) indică o valoare reală de cel puţin 15 miliarde de euro.
Cea mai complicată problemă însă, şi locul unde contribuabilii români riscă să se frigă din nou este redevenţa pentru apă. Ea este acum la un nivel încă foarte mic, de 1,1 lei pentru o mie de metri cubi. Exact ca în cazul Petrom, o redevenţă fixată foarte jos i-ar putea asigura viitorului proprietar profituri enorme pe termen lung. Însă nivelul redevenţei influenţează şi preţul la care pot fi vândute hidrocentralele. Statul poate alege şi strategia opusă, de-a ridica foarte sus redevenţele pentru a-şi asigura venituri substanţiale şi constante, renunţând în schimb la o parte din preţul pe care îl poate obţine acum.
