Laborator de instruire pentru producerea energiei din surse regenerabile, inaugurat la Politehnica București

Universitatea Politehnica din București și Honeywell au inaugurat astăzi un nou laborator, complet echipat cu tehnologie de ultimă generație dezvoltată de companie. Centrul de Instruire Honeywell pentru Surse Regenerabile de Energie va funcționa în cadrul Facultății de Energetică, iar prin intermediul său studenții vor avea acces la soluții software performante utilizate de companii din întreaga lume care activează în domeniul producerii energiei regenerabile, scrie Economica.net.

În laborator vor putea fi instruiți, în fiecare an, câteva sute de studenți care vor învăța astfel să lucreze cu software-uri de ultimă generație dezvoltate de Honeywell și, în același timp, să testeze aceste soluții. Astfel, vor avea ocazia să pună în practică cunoștințele tehnice dobândite în timpul cursurilor și să se pregătească pentru o carieră în domeniu, în timp ce se familiarizează cu aceleași tehnologii utilizate și de inginerii Honeywell în cadrul proiectelor din sfera energiilor regenerabile.

Laboratorul de la Facultatea de Energetică este dotat cu două sisteme modulare de instruire pentru producerea energiei din surse regenerabile – unul pentru tehnologia specifică energiei eoliene (Wind Energy Training System) și unul pentru tehnologia specifică energiei solare (Solar Energy Training System). Ambele sunt monitorizate și controlate de un sistem simulat de tip DCS (Distributed Control System) dezvoltat de Honeywell, numit Experion PKS, care rulează pe un server de înaltă performanță.

„Ne bucurăm foarte mult să contribuim la dezvoltarea comunității de experți în domeniul tehnologiei, de pe plan local. Ne implicăm constant în parteneriate alături de comunitatea academică, prin intermediul cărora inginerii să își poată crea baze cât mai solide pentru viitorul lor și ne angajăm să continuăm cu acest angajament în România și în anii care vor urma. Sper ca studenții de la Facultatea de Energetică să găsească în acest laborator toate resursele de care au nevoie pentru a-și construi o carieră solidă în domeniul energiilor regenerabile și a construi astfel drumul spre progres”, a declarat Mihai Brană, Managing Director Honeywell România.

Detalii despre laborator pe Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *