Anunț important de la Hidroelectrica pentru clienți. Ce se întâmplă cu contractele UPDATED

În condițiile în care unora dintre clienții casnici ai Hidroelectrica le expiră contractele de furnizare de energie electrică încheiate acum un an, compania vine cu un anunț lămuritor legat de prelungirea contractelor.

“Stimați clienți.

Contractul se încheie pe o perioadă inițială de 12 luni calculată de la data intrării acestuia în vigoare.

În situația în care, la expirarea duratei de valabilitate a Contractului, Furnizorul nu notifică Clientul cu privire la încetarea sau modificarea clauzelor contractuale cu minimum 30 de zile înainte, Contractul se va prelungi automat pentru perioade succesive de câte 12 luni”.

Comunicarea a fost făcută de compania pe pagina proprie de facebook și este binevenită în condițiile în care, până recent, procesele de interacțiune cu clienții și de facturare au fost destul de afectate ca urmare a implementării noilor soluții informatice.  Oamenii se întrebau ce se întâmplă după ce le expiră contractele în condițiile în care nu primeau oferte de prelungire de la Hidroelectrica.

La ce preț se vor prelungi contractele?

Deși inițial am scris că, așa cum este practica în piață, contractele se înnoiesc cu prețul din noua ofertă a companiei, revenim, după ce am solicitat explicații suplimentare oficialilor companiei.

Așadar, clienții cărora le expiră contractele și care nu au primit notificări de prelungire cu oferta actuală a companiei, care de la 1 ianuarie 2023 este de 28 de bani/kWh fără tarife și taxe, vor avea în continuare, în noul contract prelungit, prețul de 25 de bani/kWh. Adică prețul din vechiul contract care stă să expire sau a expirat. Sau pe scurt spus, cine nu a primit nicio înștiințare și îi expiră contractul, va avea automat un contract pe următoarele 12 luni la același preț ca cel de până acum.

Clienții cărora compania a apucat să trimită notificări legate de prelungirea contractului înainte de expirarea celui actual și le-a prezentat noua ofertă în vigoare acum, de 28 de bani/kWh fără tarife și taxe, vor avea în noul contract, prelungit, prețul de 28 de bani/kWh.

Hidroelectrica a depășit, la finalul anului trecut, pragul de 500.000 de clienți casnici de energie electrică, ajunși în portofoliul companiei pentru că Hidroelectrica practică în continuare cele mai mici prețuri la energie electrică din piață.

“Odată cu introducerea sistemului de reglementare de la 1 ianuarie, presiunea a scăzut puțin pe Hidroelectrica, în sensul în care acum avem 2-3.000 de cereri de contractare. Nu mai avem 5-6-7.000 de cereri de contractare într-o zi”, a spus directorul Hidroelectria, Bogdan Badea, la Digi 24, la jumătatea lunii trecute.

Citește și:

Directorul Hidroelectrica, despre cum emite facturile: câte două pe lună

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a înregitstrat în 2022 un profit net de 4,006 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Fondul Proprietatea, acționar minoritar al companiei.

Pofitul de 4 miliarde de lei este cu un miliard (sau 33%) mai mare decât rezultatul net al anului 2021, de trei miliarde de lei, și a fost obținut în condițiile unei producții de energie electrică mai reduse: 13 TWh, față de 16 TWh anul precedent, vânzări din producția proprie. Mai multe detalii despre performanța companiei, în textul de la linkul de mai jos:

Hidroelectrica a făcut un profit net de 4 miliarde de lei în 2022, cu 33% mai mare

24 Comments

  1. Nici la aceasta data nu raspund la solicitari.Desi a expirat contractul pe 25.01.2023 doream sa inchei un nou contract inca din noiembrie 2022 avand un acord de racordare pt 380 w.In acest caz nu au in aplicatie aceasta posibilitate si e imposibil sa inchei un nou contract pt a depune actele la electrica distributie sa monteze un contor nou pt 380 w.Sunt total blocat în inposibilitatea de a deveni prosumator.

      1. Mă numesc Săpun ion din Tîrgu Jiu,strada Costache Negruzzi, 18, am un contract cu dumneavoastră ,locația București,str. Călărași,nr.319,bl.A,ap53,et.5,au trecut 4 luni și nu am primit factura.Am trimis încă 2 locații pe clienț[email protected]. Ați spus că pot trimite și alte locație, dar m_ati trimis pe https//, apoi mi_ti comunicat procedeu pe care l_am făcut la locația anterioară.Voi proceda că la locația care o am, dar exact cu tot ceea ce ați menționat.

    1. Nu stiu de ce ai probleme. La mine a mers ca pe roate procesul. Contorul trebuie sa îl munte e distribuitorul de energie (în cazul meu distribuție oltenia) și după ce ei emit certificatul de racordare ca prosumator atunci transmiți aceste date la hidroelectrica.

  2. Niște mari mincinoși, nu am mai primit facturi din luna Mai 2022. Am sunat la hidroelectrica, am stat oră și jumătate ptr a vorbi cu un nesimțit de operator care efectiv abia vorbea la telefon. Mi s-a spus să am răbdare, am făcut solicitare prin mail și tot nu am primit un răspuns în privința facturilor. Softul lor este un nare rahat.

    1. Ce intelegi prin rabdare? Sau ce nu…soft de rahat? Inainte facturau 10-50 clienti, brusc au sarit la 500.000, dar clientul casnic vrea socoteală

    1. Codul locului de consum s,a schimbat(are chiar mai multe cifre). Au declarat că vor merge temporar ambele coduri

  3. Am încheiat un contract nou într-o garsoniera nou construita și cumpărată. Am primit curent electric de la dezvoltator pana la încheierea contractului la Hidroelectrica. Indexul este 95kw. Nu ppot să-l trimit neavând factura primita. Nu mi se răspunde la telefoanele afișate. Cum pot rezolva? Contractul este pe numele CALOTĂ NICOLETA DANIELA Str. Moise C-țin. Nr. 5D. Bl2. SC. 1.Ap.53. Plata Rezidence Faza3 Sect 6. Sunt Rodica Preda, reprezint pe fiica mea, conform Procurii anexate la contract.

    1. Indexul se trimite doar in intervalul 22-26 ale lunii curente, prin complectarea CNP -ului titularului de contract, de pe site, la trimite ,,index autocitit Hidroelectrica”după care , veți primi în mail un link pe care va trebui sa l accesați imediat și să completați indexul nou!

  4. În anul 2022 am trimis către Hidroelectrica, prin emai, de 3 ori toate documentele necesare pentru încheierea unui contract pe numele Cretu Sandu din Bacău. Nici pana acuma n-am primit nici un răspuns. Mai sunt valabile sau sa trimit altele. Vreau sa devin abonat Hidroelectrica..

    1. Contractele se fac on-line de pe site Hidroelectrica! Să aveți ultima factura de la furnizorul vechi și buletinul, in format electronic ! Primiti contractul nou pe email la câteva minute!
      Apoi durează ceva timp până primiti factura de la Hidroelectrica, așa a fost la toți!
      De regulă furnizorul vechi va căuta să vă aburească să rămâneți clientul lor…
      Dar una este să cumperi energie direct de la producător si alta de la intermediar!

  5. Prin e- mail am primit o singura factura. 28.04. 2022.
    Contractul se incheie pe 24.03.2023.
    Ce fac? Astept e- mail .

    1. Daca nu primiti notificare de la ei in 30 zile de la terminarea contractului vechi, se considera o noua prelungire a vechiului contract!

  6. Aveți răbdare! Un producător de energie devine deodată și distribuitor! Și au multe contracte!
    Daca va ajuta, va puteți socoti singura factura
    prin înmulțirea cantității consumate x 0,70 bani și puneti deoparte banii !
    Întrucât am platit la aparat facturile , și am depus sume rotunjite, în ultima factura mi au fost stornate acei bănuți din totalul de plată.
    Deci in concluzie, se poate depune și sume peste soldul de plată că se vor evidenția….în factura următoare ca plata in avans..

  7. Contractele se fac on-line de pe site Hidroelectrica! Să aveți ultima factura de la furnizorul vechi și buletinul, in format electronic ! Primiti contractul nou pe email la câteva minute!
    Apoi durează ceva timp până primiti factura de la Hidroelectrica, așa a fost la toți!
    De regulă furnizorul vechi va căuta să vă aburească să rămâneți clientul lor…
    Dar una este să cumperi energie direct de la producător si alta de la intermediar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *