Turbinele eoliene offshore ar putea fi principala sursă de energie electrică pentru România pe termen lung, iar primele parcuri din largul Mării Negre ar putea apărea până în 2030. Investițiile nu sunt mici – undeva la peste 8 miliarde de euro pentru 3.000 MW instalați, dar costul energiei, de circa 70 de euro pentru turbinele fixe, este mult sub prețurile de acum, iar aportul la PIB și numărul suplimentar de locuri de muncă sunt și ele semnificative.
“Energia eoliană offshore are un rol major în cadrul obiectivelor europene de reducere a dependenței de importurile de combustibili fosili și de decarbonare până în anul 2050, într-un moment în care interesele Uniunii Europene (UE) privind securitatea energetică și obiectivele climatice sunt aliniate.
Același principiu este valabil și pentru România, întrucât necesită dezvoltarea a 15GW de capacități de energie eoliană offshore în Marea Neagră, respectiv zona economică exclusivă (ZEE), pentru a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050, conform unui exercițiu de modelare al Energy Policy Group (EPG)Ț, arată EPG în sumarul unui studiu realizat care urmează să fie dezbătut public săptămânia viitoare.
“ Aceasta ar deveni cea mai mare sursă de producție de energie electrică a țării, cu peste 40% din total. Dezvoltarea parcurilor eoliene offshore este realizată între cinci și zece ani, cu o medie a UE de șapte ani, ceea ce relevă faptul că există oportunități majore ca România să conecteze primele capacități de energie eoliană offshore la rețeaua de transport de electricitate înainte de anul 2030. Astfel, statutul actual al României, de importator net de energie electrică, s-ar putea schimba, oferind energie curate suplimentară necesară pentru decarbonarea sectoarelor precum industrie, transport și încălzire și răcire”, arată EPG.
Studiul, al doilea pe care think-tank-uk în face pe această temă vine și cu propuneri și concepte noi.
“Abordarea provocărilor ce țin de rețelele de transport de energie eletrică cu care se confruntă atât România, cât și Bulgaria în implementarea potențialului de energie eoliană offshore poate fi realizată prin conceptul de insulă energetică (Energy Island) româno-bulgară (RO-BG). Aceasta ar fi o soluție eficientă pentru deblocarea dezvoltării energiei eoliene offshore la nivel de economii de scară, precum și pentru extinderea capacității de interconectare cu alte țări din bazinul Mării Negre (cum ar fi Turcia, Georgia, precum și Azerbaidjan, către Est), care va contribui la securitatea energetică și la stabilitatea prețurilor din regiune.
Acest lucru va spori potențialul de energie eoliană offshore din întregul bazin al Mării Negre, iar cablul subacvatic High-Voltage Direct Current (HVDC) anunțat recent, care va fi construit de România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria va reprezenta un pilon important în acest process”, arată EPG.
Investițiile pentru amplasarea turbinelor și conectarea la rețea nu sunt mici, nici în opțiunea dezvoltării doar în zona românească, nici în opțiunea unei cooperări cu Bulgaria, dar energia produsă poate fi competitivă, în termen de cost total, date fiind prețurile mari din piață. Iată cifrele avansate de EPG:
“Costul mediu de producere al energiei (LCOE) offshore pe bază de turbine fixe va fi de €71/MWh în zona României din bazinul Mării Negre, conform scenariului realist al EPG pentru 2030, în timp ce pentru dezvoltarea ulterioară a energiei eoliene offshore pe bază de turbine plutitoare, LCOE ar fi de €94/MWh.
Pentru un proiect comun între România și Bulgaria, includerea costurilor unei conexiuni HVDC la stația Constața Sud, precum este indicat în scenariul de referință pentru energia eoliană pe bază de turbine fixe, ar conduce la un LCOE total la €79 EUR/MWh pentru o capacitate instalată de 3GW.
Mai mult, realizarea unei insule energetice (Energy Island), RO-BG ar conduce la un LCOE total în valoare de €85/MWh, presupunând că investiția pentru dezvoltarea insulei este împărțită în mod egal între cele două state.
Costurile totale de capital (CAPEX) alocate de România într-un proiect RO-BG Energy Island, inclusiv parcurile eoliene offshore de 3GW, au fost estimate la €8,4 miliarde (€810 milioane, reprezentând partea României din RO-BG Energy Island), în timp ce producția anuală de energie rezultată a fost estimată la 9,8TWh”.
Studiul arată și că dezvoltarea eolianului offshore va aduce un aport însemnat la PIB și va genera mii de locuri de muncă, mai ales în faza de dezvoltare.
“Pe lângă importanța în procesul de producție al energiei eletrice verde, dezvoltarea parcurilor de energie eoliană offshore generează beneficii socio-economice prin crearea de locuri de muncă în producția, construcția și operarea și întreținerea (O&M) proiectelor, cu efect de multiplicare asupra altor sectoare, inclusiv prin concentrarea activităților economice asociate energiei eletrice offshore în Portul Constanța.
Pentru 1GW de capacitate instalată, energia eoliană offshore din Europa generează €2,1 miliarde. În consecință, 3GW de capacitate instalată de energie eoliană offshore în România ar putea genera €6,3 miliarde, respectiv 2,6% din PIB-ul anului 2021.
Mai mult, investițiile în 3GW de energie eoliană offshore ar putea crea un total de 22.000 de noi locuri de muncă pentru angajați cu normă întreagă (20.000 în faza de CAPEX și 1.800 în cea de operare și întreținere), dintre care 15.500 noi locuri de muncă ar putea fi create în mod direct la nivel național, presupunând că România ar atrage investitori în producția de componente pentru turbine eoliene, în construcția, instalarea și, respectiv, întreținerea infrastructurii parcurilor eolienne offshore”, mai arată EPG.
Thnk-tankul arată însă că este nevoie de un cadru legislativ și fiscal adecvat și de un dialog la nivelul Uniunii Europene, inclusiv pentru promovarea investițiile în insule energetice, pe lângă dialogul “permanent și consistent” între autorități și investitori.