Ministerul Energiei arată că are nevoie de 60 de oameni în plus, în special pentru a se ocupa de proiectele finanțate cu bani europeni și a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru creșterea numărului de posturi.
“Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Energiei este de 392 posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, 2 posturi sunt destinate pentru rețeaua de reprezentare externă, 1 post la Ambasada României în Statele Unite ale Americii – Washington D.C. și 1 post la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Paris – Republica Franceză”, se arată într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Energiei.
Instituția spune că este vorba despre necesitatea de a crea 60 de noi posturi, în special pentru a se putea derula programele cu finanțare europeană pentru sectorul energetic.
“Astfel, se propune suplimentarea personalului Ministerului Energiei din cadrul Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Eropene și a structurilor cu atribuții în domeniul serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și în domeniul proiectelor în domeniul gazelor naturale conform celor expuse, cu un număr corespunzător de 60 posturi, de la 332 la 392”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Iată aște câteva extrase relevante din nota de fundamentare:
“In lipsa unei structuri stabile si cu expertiza de gestionare a programelor investiționale exista un risc considerabil de pierdere a finanțării alocate României pentru sectorul energetic. Totodată, exista riscul ratării ultimelor posibilități de finanțare a investițiilor neprioritare (conform clasificării din legislația aferenta Fondului pentru modernizare, la aceasta categorie sunt incluse capacitățile pe gaz), in contextul tendințelor tot mai accentuate de concentrare a investițiilor pe resurse regenerabile.
Având în vedere deficitul de personal de la nivelul acestei structuri, raportat la amploarea și gradul de dificultate al problematicii activității, rezultă în mod clar faptul că necesitatea de suplimentare a personalului este evidentă, măsură ce se impune a fi dublată de reorganizarea structurii astfel încât aceasta să răspundă cu promptitudine și în mod eficient constrângerilor și provocărilor generate de necesitatea accelerării ritmului de absorbție a fondurilor europene.
Se propune astfel redimensionarea numărului de posturi aferente Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Eropene prin suplimentarea corespunzătoare a numărului de posturi. (…)
Totodată este necesară redimensionarea, prin suplinementarea numărului de posturi și a personalului din cadrul Direcției Generale Piețe de Electricitate și Gaze Naturale, Eficiență și Riscuri care participă la implementarea conform procedurilor aplicabile a măsurilor de sprijin în domeniul energetic”.
Tematica pentru concurs sper să fie o sită deasă pentru bararea accesului nulităților! Competența fincționarilor va simplifica hățișul birocratic,dar va asigura creșterea capacității de administrare cerută de un minister cheie,cel al economiei! Totuși digitalizarea ar fi trebuit să permită reducerea personalului existent! Văd o contradicție,cum se explică? Nota de fundamentare nimic nu zice despre digitalizare!