Ungaria intenționează să investească 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a crește producția de electricitate și capacitățile de înmagazinare, pentru a-și reduce dependența de importurile de gaze, care sunt furnizate în principal de Rusia, a declarat ministrul ungar al Inovației și Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanșarea războiului din Ucraina, Ungaria primește 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an via Bulgaria și Serbia, conform unui acord pe termen lung semnat cu Rusia, la care se adaugă un miliard de metri cubi via o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu grupul rus Gazprom este pe o perioadă de 15 ani.
În luna iulie, guvernul condus de premierul Viktor Orban a pus capăt unei scheme de plafonare, care a fost valabilă timp de un an, pentru prețurile la utilități plătite de gospodăriile cu un consum ridicat de energie. Laszlo Palkovics a apreciat că eliminarea plafonării ar urma să contribuie la o scădere a consumului de gaze pe segmentul de retail.
Cu toate acestea, oficialul citat a subliniat că este nevoie de mai multe măsuri pentru a reduce ponderea ocupată de gazele naturale în consumul final de energie al Ungariei, de la 35% anul trecut până la 26% la finele acestui deceniu, iar cea mai mare parte a progreselor va veni ca urmare a măsurilor de electrificare.
„Situația actuală este cu siguranță una care creează stimulente pentru mai multe lucruri”, a spus Laszlo Palkovics la o conferință organizată de portalul financiar portfolio.hu. Potrivit oficialului ungar, capacitatea fotovoltaică instalată va ajunge la 8GW până în 2024, iar cererea suplimentară care va veni din partea sectorului industrial până în 2030 va necesita noi investiții pentru modernizarea rețelelor de transport și a capacităților de stocare a energiei.
„Dezvoltarea rețelelor electrice și a capacităților de stocare amplasate în apropierea parcurilor fotovoltaice nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie”, a apreciat Laszlo Palkovics, adăugând că guvernul de la Budapesta va veni cu planuri mai detaliate în cursul lunii octombrie. Laszlo Palkovics a mai spus că actualul proiect de extindere ar putea prelungi durata de funcționarea a reactoarelor existente la centrala nucleară de la Paks cu până la două decenii.