Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă, miercuri seară, că a fost prelungită perioada de depunere a proiectelor pentru cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate, scrie agenția News.ro.
”PNRR! IMPORTANT! Perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate a fost prelungită până la data de 15 septembrie 2022 ora 17.00”, a transmis, miercuri, Virgil Popescu.
Potrivit acestuia, termenul iniţial era data de 15 august 2022, ora 17.00.
Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 388.050.000 euro (echivalentul în lei la cursul de 4,9195 lei/euro), compus din 298.500.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C.6 Energie şi fonduri naţionale de 89.550.000 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.
”Proiectele finanţabile în cadrul apelului trebuie să asigure construcţia sau modernizarea unor unităţi de producţie a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate, pe gaze, flexibile şi de înaltă eficienţă, cogenerare. Investiţiile trebuie să înlocuiască cel puţin aceeaşi capacitate a unor centrale electrice şi/ sau a unor centrale de producere a energiei termice cu emisii semnificativ mai mari de dioxid de carbon (de exemplu, pe bază de cărbune, lignit sau petrol), astfel ducând la o scădere a emisiilor de GES”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, prin realizarea acestor proiecte se urmăreşte creşterea cu aproximativ 300 MW a puterii instalate în cogenerare în sistemul încălzirii centralizate.
Solicitanţii eligibili sunt:
- Societăţile (întreprinderi mici, mijlocii şi mari) constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform dispoziţiilor Legii 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care au ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi termice în cogenerare (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în sensul Legii nr. 325/2006.
- Unităţi administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziunile administrativ-teritoriale, definite prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică!