Datele operatorului pieței de energie de la București, OPCOM, arată că prețurile din tranzacțiile cu energie pentru livrare în viitor au continuat să crească accelerat, și luna trecută. Dacă nu se schimbă nimic, șocul pe care îl vor resimți clienții când se vor ridica plafoanele de preț va fi teribil. Până atunci însă, statul trebui să plătească furnizorilor sume din ce în ce mai mari pentru a acoperi diferența dintre costurile reale și prețurile plafonate.
Contractele încheiate în luna iunie pe platforma de contracte bilaterale LE-Flex pentru energia cu livrare în viitor s-au făcut la un preț mediu de 1.401 lei/MWh, potrivit ultimelor date ale OPCOM, publicate recent. O diferență enormă față de prețul contractelor semnate în trecut cu livrare în luna iunie 2022, adică 466 lei/MWh.
Iar prețul este în creștere. Luna precedentă, în mai 2022, prețul mediu al contractelor semnate atunci cu livrare în viitor era de doar 1.193 lei/MWh. Deci avem o creștere, în medie, de 208 lei pentru energia forward tranzacționată pe această platformă, în doar o lună.
Situația se repetă și pe celelalte piețe
Spre exemplu, pe PCCB-NC (negociere continuă), contractele încheiate în luna iunie pentru energia cu livrare în viitor s-au încheiat la un preț mediu de 1.327 lei/MWh. La fel, mai mult decât dublu și jumătate față de prețul contractelor semnate în trecut cu livrare în luna iunie 2022, pe această platformă, adică 512 lei/MWh. Și aici prețul este în creștere: luna trecută, în mai 2022, prețul mediu al contractelor semnate atunci cu livrare în viitor era de doar 1.227 lei/MWh.
Pe piaţa centralizată cu negociere dublă continua (OTC), contractele încheiate în luna iunie pentru energia cu livrare în viitor s-au tranzacționat la un preț mediu de 1.325 lei/MWh. Din nou, dublu față de prețul contractelor semnate în trecut cu livrare în luna iunie 2022, de 624 de lei/MWh. Și, la fel, în creștere față de tranzacțiile făcute luna trecută pe această piață, cu livrare în viitor, de 1.267 de lei/MWh
Statul are mai mult de plată
Așadar, acestea sunt prețurile reale din piață la care furnizorii de energie electrică își cumpără “marfa” pe care o vor vinde clienților în viitor. Acum, prețurile finale plătite de clienți sunt plafonate – 0,68 lei/kWh pentru casnicii cu un consum mediu lunar din 2021 de sub 100 kWh, 0,80 lei pentru cei cu un consum cuprins între 100 și 300 kWh și un leu pentru clienții noncasnici. Prețuri cu tot cu marja furnizorului, tarife de rețea și taxe. Plafonarea se întinde până la 31 martie 2023.
Dacă “desfacem” cel mai mic preț final plafonat, de 0,68 lei /kWh, adică 680 lei/MWh, avem un preț plafonat pentru energia activă de, atenție, 0,16 lei/kWh sau 160 de lei/MWh, cel plătit acum de clienții din București care au avut un consum de 100 kWh pe lună, în medie anul trecut.
În baza OUG 27, statul decontează furnizorului diferența dintre costul său de achiziție al energiei din piață și acest preț-plafon de 160 de lei/MWh. Și este vorba despre București, unde tarifele de distribuție sunt mai mici. În zona Oltenia, spre exemplu, prețul plafonat al energiei active este și mai mic, deci statul trebuie să deconteze și mai mult.
După cum se poate observa, energia se tranzacționează la prețuri din ce în ce mai mari în piață, și crește ecartul între prețul real plătit și cel din plafon.
Dacă luam prețul de pe PCCB LE-Flex din iunie de 1.400 de lei/MWh, cu livrare în viitor, statul va suporta așadar peste 1.200 de lei/MWh din factura clientului. Și, după cum ați văzut mai sus, prețurile cresc de la lună la lună, la fel și această diferență. Luna trecută, în acest caz particular, era de 1.000 de lei.
Ce se va întâmpla
Furnizorii sunt sub presiune pentru că statul încă nu a decontat nimic din schema de sprijin care se aplică de la 1 aprilie, și suntem deja în iulie. Cu toate acestea, ei admit că prețurile nu pot fi lăsate la “liber” pentru toți clienții, începând din aprilie 2023, pentru că va fi un șoc și mulți nu vor plătea plăti. Ar trebui să mai existe scheme de sprijin, dar țintită pentru cine are nevoie iar populația ar trebui pregătită încă de acum.
“Noi considerăm că trebuie regândită schema de sprijin deoarece, la cum se prezintă situația actuală, la finalizarea schemei va exista un șoc imens pentru consumatori. Vorbim de o creștere mai mult decât dublu a prețului energiei la consumatorul final în aprilie 2023. Trebuie să menționez că încă de la început, AFEER a propus ca schema de sprijin să fie țintită spre consumatorii care au o reală nevoie. Din punctul nostru de vedere, așa cum este gândită acum schema, pe principiul “ajutăm pe toată lumea” în mod similar, face dificilă îmbunătățirea eficienței energetice. Cel puțin la nivelul consumatorilor nevulnerabili, cât timp prețul este plafonat la un nivel confortabil, nu există o mare preocupare pentru consum”, a spus Laurențiu Urluescu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie din România – AFEER, într-un interviu acordat publicației InvesTenergy.