Carburanții s-au scumpit din nou astăzi, de data aceasta doar benzina, după o scumpire în week-end și alta vinerea trecută. Prețul motorinei stagnează
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 8,08 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,79 lei/litrul. Față de ziua precedentă, avem o majorare de patru bani pe litru la benzină, în timp ce prețul motorinei a rămas nemodificat.
Așasar, astăzi Petrom a majorat prețul benzinei cu patru bani pe litru, după o majorare de preț din week-end, tot de patru bani pe litru, și tot la benzină. Scumpirea de patru bani este una cu care compania petrolieră ne-a obișnuit în ultima vreme. Precedenta majorare a fost în data de 13 mai, și aceea a fost tot de patru bani pe litru.
Prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultima perioadă, iar scumpirile au avut la la câteva zile distanță ba chiar uneori și de pe o zi pe alta.
La finalul lunii trecute, la aceeași stație, benzina costa 7,63 lei și motorina 8,50 lei litrul, așadar în circa două săptămâni prețurile au crescut cu 45 de bani pe litru pentru benzină și 29 de bani pe litru pentru motorină.
Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar este posibil să înceapă să se resimtă și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra carburant din Rusia. Cotațiile Platt’s Med pentru benzină ajunseseră la finalul săptămânii trecute la 1.186 dolari pe tonă, iar cele pentru motorină erau de 1.085 dolari/tonă.
Încă înainte de a se anunța viitorul embargou european asupra importurilor de țiței și produse petroliere, Petrom a anunțat că nu mai cumpără țiței rusesc (compania importă peste un milion de tone de țiței pe an) dar a avertizat că țițeiul care îl înlocuiește pe cel rusesc este mai scump.
“Încercăm să ne asigurăm surse de țiței non-rusești, pentru a ne pregăti în cazul în care va fi impus un embargo total importului de petrol rusesc. Într-o oarecare măsură, ne auto-sancționăm. Însă acest lucru vine cu o creștere a costurilor. Estimăm un cost mai mare de aproximativ 16 dolari pe baril, cu un impact lunar total de o singură cifră, în milioane de euro. Doar pentru a vă oferi o estimare, în condiții normale de operare, preluăm un cargo la fiecare 45 de zile”, a explicat directorul general al Petrom, Christina Verchere, acum două săptămâni.
România importă 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării ale sale, iar livrările se fac exclusiv cu vaporul, prin Marea Neagră, costurile de transport și de asigurare crescând semnificativ în context războiului din Ucraina. Prețurile internaționale ale petrolului au depășit din nou de nivelul de 110 de dolari barilul (113,7 USD pentru WTI și 113,9 pentru Brent la momentul redactării acestui text).
Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.