În fața unui plan mare al Europei de a renunța la gazul rusesc până la sfârșitul deceniului, și prin aprovizionarea cu gaze din surse alternative dar mai ales printr-o electrificare accelerată și utilizare extinsă a surselor regenerabile inclusiv pentru sectorul de încălzire, România este prinsă iar pe picior greșit, ba pare a face și pași în spate. Vrem în continuare extinderea rețelelor de gaze la sate, deși încă gaze tot nu avem încă suficiente, nici așa scumpe cum sunt, dezvoltarea regenerabilelor e afectată de taxe și de lipsa unor reglementări care să le permită stocarea, elanul micilor producători casnici, care ar trebui să fie cât mai mulți, a fost tăiat. Cel mai grav, operatorii rețelelor țării, adică cei care trebuie să investească în acest proces de electrificare sunt la un pas de insolvență, după pierderi de miliarde induse tot de reglementări.
La nivelul Comisiei Europene se lucrează la un plan fără precedent de a elimina gazul rusesc din mixtul energetic al blocului continental până în 2030, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Planul, denumit REPowerEU, unul foarte ambițios în condițiile în care peste 40% din gazul consumat vine din Rusia, prevede acțiuni pe mai multe paliere: înlocuirea unei părți din gazul rusesc cu gaze pe conducte din alte surse și cu livrări de LNG, deocamdată și, mai important, creșterea aportului energiei electrice, în special regenerabile, și a gazelor “verzi” la consumul Europei, inclusiv pe segmentul de încălzire.
Am scris despre acest plan, încă la nivel de draft, în detaliu, în textul pe care îl găsiți la linkul de mai jos. Parcurgerea lui este esențială pentru lectura ulterioară a acestui text
REPowerEU: Planul Comisiei Europene de a scăpa de gazul rusesc până în 2030 – surse
Ce (NU) face România. Gazul
Preocuparea României pentru creșterea producției interne de gaze este cunoscută, chiar dacă pașii sunt împleticiți. Astfel, vastele resurse din Marea Neagră nu vor începe să fie dezvoltate decât parțial în acest an (dacă începe proiectul Black Sea Oil and Gas) pentru că exploatarea zăcământului Neptun Deep este amânată de la jumătatea deceniului trecut de o lege offshore împovărătare pentru investitori. Se speră la debutul exploatării în 2026-2027, asta doar dacă legea se schimbă acum. Se tot spune că se schimbă de doi ani.
Deci pare că vom avea mai mult gaz. Însă nu trebuie să uităm de planurile de construcție de centrale noi pe gaze, asumate deja (400 MW noi la Iernut-în construcție, 1.800 MW în Oltenia, grupuri noi ale Elcen în București, etc). De unde gaz pentru ele, dacă din Rusia, potrivit politicii comunitare, trebuie redus robinetul până la închidere? Din Marea Neagră, desigur, se va spune.
Dar nu trebuie uitat că Guvernul vrea să continue programul de extindere a rețelelor de gaze în mediul rural mai ales, dorind totuși să lege cât mai multe gospodării la gaze. Chiar pe 7 martie, deci la mai mult de o săptămână de la debutul războiului din Ucraina, Ministerul Energiei a deschis apelurile de proiecte pentru reţelele de gaze finanţate prin programul Anghel Saligny. Ar fi vorba despre 105 proiecte. Desigur, se ridică cel puțin câteva întrebări. De unde gaze pentru un consum al populației pe care îl dorim, invers față de politica europeană, în creștere? Ajunge gazul (potențial) din Marea Neagră și pentru viitoarele centrale electrice și pentru o expansiune a consumului casnic, mai ales dacă cel mai la îndemână gaz, cel din Rusia, nu va mai fi folosit?
Și, cel mai stringent: în actualele condiții de preț, va mai dori cineva să se racordeze la rețeaua proaspăt ajunsă în fața casei și să plătească factura? Plafonările de preț dictate administrativ nu pot să dureze o veșnicie.
“Cine ar putea aproviziona acești noi și mulți consumatori casnici de gaz natural în următorii zeci de ani? Există doar o soluție realistă : Gazprom. România e pe cale sa își arunce cu voioșie populația țării în brațele Gazprom care abia așteaptă să se joace politic cu prețul gazului natural și cu siguranța furnizării. Suntem pe cale să facem una dintre cele mai mari greșeli strategice în energie din întreaga noastră istorie”. Asta spunea fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, atenție, în octombrie 2020, când contextul extern era evident altul.
Desigur, se discută și despre potențialele livrări de gaze fie din Azerbaidjan, fie LNG, care să ajungă la noi prin rețeaua bulgară. Cantitățile nu sunt însă foarte mari și putem discuta și la ce preț se vor face, producția autohtonă scade (în 2021 a fost, în premieră, sub 9 mld. mc), consumul a crescut, la fel și importurile. Din Rusia, desigur.
Ce (NU) face România. Energia electrică
După cum ați văzut în textul referitor la proiectul european, Comisia vorbește despre electriificare, cât mai multă energie electrică ce ar urma să substituie gazul, energie cât mai multă din surse regenerabile, care să ajute și la creșterea producției de hidrogen și, atenție, să contribuie mai mult la sectorul de încălzire. Zece milioane de pompe de căldură pe an – spune Comisia – instalate până în 2030, care scad consumul continentului cu 12 miliarde de metri cubi de gaz pe an. 15.000 de MW in panouri fotovoltaice pe acoperișuri, dacă se poate într-un an – înlocuiesc alți 2,5 miliarde de metri cubi de gaze.
În fața acestui plan, autoritățile de la București par a merge încă în direcția greșită. Potrivit informațiilor aflate până acum din noul mecanism de sprijin al consumatorilor, care urmează să se aplice de la 1 aprilie pentru următorul an, suprataxa impusă producătorilor din regenerabil, care urma să fie scoasă, va fi menținută, iar sumele plătite vor fi și mai mari, dat fiind că scade prețul de la care se aplică, de la 450 la 300 de lei/MWh. În plus, se pare că un an de zile consumatorii vor fi scutiți de la plata certificatelor verzi. Toată industria regenerabilă a avertizat că măsurile vor duce la insolvenţe în rândul producătorilor de energie şi la retragerea din funcţiune a unor capacităţi de producţie, ceea ce afectează siguranța energetică a țării. Puteți citi pe această temă aici:
“Regenerabilii” cer la unison Guvernului să renunțe la supraimpozitarea veniturilor, pentru a nu pune în pericol securitatea energetică a țării
La fel, deși România se află în fața valului doi al regenerabilelor, încă se discută despre cum să se reglementeze utilizarea instalațiilor de stocare. “De doi ani de zile industria discută cu Transelectrica, foarte greu găsim înțelegere, se fac pași foarte mici, mereu e nevoie de ceva, de o virgulă în plus. Sper că în acest an se va debloca partea de reglementare pentru instalarea de capacități de stocare”, a spus recent Sebastian Enache, de la Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte din țară, cel care a spus că investitorii au în diverse faze de dezvoltare, cu orizont 2027, 38.000 MW noi în vânt, în fotovoltaicul mare și pe partea de prosumatori.
Cel mai grav stau rețele electrice ale țării. Planul mare al Comisiei, REPowerEU, cu tot ce prevede el în materie de electrificare, inclusiv cea a sectorului de încălzire, integrarea a zeci de mii de noi MW din regenerabil, depinde de investițiile în rețelele de transport și distribuție și de buna lor funcționare. Ei bine, în acest an pierderile estimate ale operatorilor de distribuție din România ajung la 3,5 miliarde de lei, după un miliard de lei anul trecut, pierderi generate de reglementare. Asta pentru că operatorii a trebuit să cumpere energie din ce în ce mai scumpă pentru funcționarea rețelelor (așa numitul consum propriu tehnologic – CPT). Pentru a nu crește și mai mult prețul, statul nu a recunoscut în tarifele de rețea care ajung în facturi, în final, toate costurile. E recunoscut doar un cost de 450 de lei/MWh, iar achizițiile s-au făcut la 800, 900, 1.100 de lei/MWh . Operatorii rețelelor au făcut credite de miliarde la bănci să poată asigura funcționare rețelelor în continuare dar au avertizat că nu se mai poate, că nici băncile nu mai dau bani. Au cerut în repetate rânduri compensarea acestor costuri (paradoxal, ele sunt singurele firme din România care nu sunt sprijinite pentru consumul de energie electrică, deși prin ele ajunge “lumina” acasă) dar încă nu au un răspuns clar. Pierderile se acumulează în fiecare zi – energia este tot mai scumpă, iar în piață se vorbește de un interval de maximum două luni în care va apărea prima cerere de insolvență a unui operator de rețea.
După cum ați văzut, în plan se vorbește despre mii și mii de MW care trebuie instalați în panouri fotovoltaice pe acoperișuri. Energia produsă astfel înlocuiește energie din rețea, produsă inclusiv din gaz. Rusesc. România a ajuns, cu chiu cu vai, la 14.000 de prosumatori, după două eșecuri de proporții ale unui program guvernamental de subvenționare a achiziției de instalații fotovoltaice pentru perdoane fizice. Cei 14.000 abia au strâns 85 MW instalați. Italia are 900.000, cu 31.000 MW instalați, de exemplu. O idee pentru încurajarea instalărilor era să se introducă acea compensare cantitativă, prin care oamenii care injectau în rețea energia produsă peste ce consumau să o poată primi înapoi, fără vreun cost, timp de doi ani. Adică să extragă iarna din rețea ce au injectat vara. Așa, se putea încuraja cu adevărat încălzirea electrică, folosind pompa de căldura iarna, nu gazul. Însă nu a ieșit așa, oamenii va trebui să plăteasă toate tarifele de rețea și taxele pe energia extrasă din rețea – compensare cantitativă doar la prețul energiei active.
