Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor şi reducerea cu 10-20% a cantităţilor, precum şi diminuarea duratei acordurilor, au declarat pentru Mediafax surse implicate în negocieri.
Hidroelectrica a iniţiat, la 1 decembrie, negocieri cu toţi beneficiarii de acorduri directe de achiziţie a electricităţii în vederea majorării preţurilor de vânzare, a reducerii cantităţilor de electricitate şi a duratei contractelor.
„O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor”, au afirmat sursele.
Potrivit acestora, în cazul unor contracte preţurile de vânzare au urcat, după negocieri, la 155-164 lei/Mwh, faţă de o medie de 130 lei/MWh, iar cantităţile au coborât cu procente cuprinse între 10% şi 20%.
Renegocierea acestor contracte şi anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autorităţilor române de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar până la acea dată autorităţile nu au finalizat discuţiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justiţiei documentele pentru analiză în vederea anulării contractelor.
Citeşte mai mult pe Mediafax