Comisia Europeană a propus mai multe modificări la directiva privind eficienţa energetică a clădirilor, care vor fi discutate pe 14 decembrie, a anunţat Gaspard Demur, team leader în cadrul DG Energy, Comisia Europeană, la cea de-a treia ediție a Forumului “România Eficientă”, citat de Agerpres.
„În contextul propunerilor Fit for 55, Comisia Europeană a propus revizuirea directivei privind eficienţa energetică a clădirilor, întrucât clădirile reprezintă 40% din consumul de energie şi 35% din emisiile de gaze, iar reabilitarea merge foarte încet în Europa”, a spus el, în cadrul Forumului România Eficientă – Clădirile în contextul Fit for 55.
Astfel, Comisia Europeană propune o nouă ţintă de creştere a eficienţei energetice cu 9% până în anul 2030.
„Această ţintă este obligatorie pentru fiecare stat şi va fi finanţată prin contribuţie naţională. Propunem, de asemenea, să creştem economia de energie cu 0,5% şi fiecare stat membru trebuie să concentreze pe sectoarele care au cel mai mare potenţial de economisire”, a arătat Demur.
El a adăugat că directiva privind eficienţa energetică se adresează sectorului public.
„Propune, de asemenea, o obligaţie anuală de renovare de 3% pentru toate clădirile publice. Totodată, propunem să se dubleze sursele energetice folosite la clădiri, să ajungem la 49% cota de energie regenerabilă în clădiri până în 2030”, a precizat oficialul european.
„Am creat un grup de lucru privind consumatorul vulnerabil pentru a înţelege clar ce înseamnă sărăcia energetică. Să avem o înţelegere comună la nivel naţional ce înseamnă această definiţie a sărăciei energetice. O primă întâlnire a avut loc la 16 noiembrie şi vom continua să monitorizăm sărăcia energetică, întrucât este un subiect-cheie la nivelul comisiei”, a mai spus Demur la conferinţa organizată de “România Eficientă”.
Noua directivă va fi discutată pe 14 decembrie.
Despre România Eficientă
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice, până în anul 2022. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.