Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a decis prelungirea perioadei de funcţionare a centralelor nucleare, peste termenul actual de 40 de ani, astfel încât economia să beneficieze în continuare de energie ieftină, a declarat ministrul Industriei, Eric Besson, potrivit Mediafax.
Decizia a fost luată după ce Curtea franceză pentru Audit a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie că prelungirea duratei de funcţionare a centralelor nucleare este singura opţiune, întrucât construirea unor centrale noi sau dezvoltarea unor alte forme de energie ar fi prea costisitoare şi ar necesita prea mult timp. Decizia lui Sarkozy coincide cu un raport privind planurile energetice pe termen lung ale Franţei, comandat de Besson, care va fi publicat luni.”Concluzia raportului este că oprirea reactoarelor după 40 de ani de funcţionare ar fi o pierdere”, a afirmat Besson.
Sarkozy a luat decizia după consultări cu Comitetul pentru Politică Nucleară al Franţei. Până la sfârşitul anului 2022, un număr de 22 din cele 58 de reactoare nucleare din Franţa, care este cel mai dependent stat din lume de acest tip de energie, vor ajunge la 40 de ani de funcţionare. În plus, Sarkozy, care candidează pentru un al doilea mandat la preşedinţia Franţei, este pentru construirea unor noi centrale nucleare.
Spre deosebire de Franţa, Germania, cea mai mare economie din Europa, a decis să renunţe integral la energia nucleară, în următorul deceniu.