Gazprom a cumpărat încă şapte benzinării în Bulgaria

Autoritatea de Concurenţă din Bulgaria a aprobat luni achiziţionarea a şapte benzinării de către compania NIS Petrol EOOD, o societate deţinută de grupul energetic rus Gazprom, potrivit novinite.com.
Benzinăriile sunt amplasate în localităţile Smolyan, Kardzhali, Asenovgrad, Blagoevgrad, Ledenik şi Pavolche. În urmă cu o lună, aceeaşi instituţie a permis NIS Petrol EOOD să cumpere primele sale şapte benzinării din Bulgaria.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei din Bulgaria, NIS Petrol EOOD este un nou jucător pe piaţa de distribuţie a combustibililor din Bulgaria, fiind puţin probabil să-şi dezvolte o poziţie dominantă care să afecteze competiţia, având în vedere cota mică de piaţă pe care o deţine. În plus, Consiliul adaugă că niciunul din jucătorii de pe piaţa nu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilul impact negativ al tranzacţiei asupra mediului concurenţa din sector.

1 Comment

  1. Vand benzinarie in localitatea Bucium, str.Principala nr.210, judetul Alba, pe soseaua principala intre Abrud – Alba Iulia, compusa dintr-o cladire cu etaj. La etaj – 3 camere. La parter magazin alimentar, magazin PECO si vulcanizare. Benzinaria are 4 pompe si 4 bazine, supraveghere video,calculator si casa de marcat, avizele de functionare la zi.
    Exista spatiu pentru spalatorie auto cu sursa de apa proprie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *