Scumpirile nu se vor opri! Hidroelectrica a vândut energie de vârf pentru anul 2022 la 656 de lei/MWh. Preț dublu față de cel din primăvară

Ultima tranzacție cu energie de vârf cu livrare în tot anul 2022 s-a perfectat la incredibilul preț de 656 de lei/MWh. A vândut Hidroelectrica și a cumpărat Petrom.

Hidroelectrica a scos azi la vânzare pe piața centralizată a contractelor bilaterale – versiunea licitație extinsă (PCCB-LE Flex) un pachet de energie de 5 MW cu livrare în vârf (luni-vineri în intervalul orar 06-22) cu livrare în tot anul 2022. Hidroelectrica a scos la vânzare energia, în total 20.800 MWh, la prețul de 580 de lei/MWh. Evident, ca de obicei în ultima vreme, a fost bătaie pe energie, iar pachetul a fost adjudecat de OMV Petrom, la prețul de 655,97 lei/MWh, deci mult peste prețul cerut de Hidroelectrica, probabil tocmai pentru a își securiza achiziția.

Este cel mai mare preț cu care Hidroelectrica a vându energie electrică pentru anul 2022, pe platforma PCCB-LE Flex, pe fondul creșterii accentuate a prețurilor din piață, potrivit datelor consultate de noi.

Să ne uităm în trecut

Producătorul de energie a scos la vânzare, ultima dată, energie de vârf în data de 30 august, cu livrare în perioada 1 iulie 2022-30 iunie 2023. A scos-o la vânzare cu 520 de lei, a reușit să o vândă (două pachete de 5 MW fiecare) cu 536 de lei.

Pe 25 august, Hidroelectrica a scos la vânzare, la fel, pachete de energie vârf, cu livrare 1 ianuarie-31 decembrie 2022. Șase pachete a câte 5 MW fiecare. Prețul solicitat a fost de 540 de lei, iar tranzacțiile s-au perfectat la 550-551 de lei/MWh.

Pe 5 august, Hidroelectrica a scos la vânzare, pe aceeași platformă, 10 pachete de energie vârf, tot cu perioada de livrare 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, tot în pachete de 5 MW orari, la prețul de 480 de lei. A vândut toată energia, la prețuri cuprinse între 499 și 513 lei/MWh

Pe 20 iulie, Hidroelectrica a scos la vânzare, pe aceeași platformă, trei pachete, tot de câte 5 MW orari, tot energie vârf, tot cu livrare în tot anul următor. A vândut-o la prețuri între 476 și 479 lei/MWh.

Precedenta sesiune de licitație cu energie vârf cu livrare 1 ianuarie-31 decembrie 2022 a avut loc, pe această piață, în primăvară, la 16 aprile. Hidroelectrica a scos atunci la vânzare energie în cinci pachete de câte 5 MW orari, la 355 de lei/MWh. A obținut prețuri cuprinse între 359 și 362 de lei/MWh.

Mai în urmă în acest an, precedenta licitație în care Hidroelectrica a scos la vânzare energie de vârf cu livrare în tot anul 2022 a fost la 6 aprilie. Compania a scos la vânzare trei pachete, tot de câte 5 MW fiecare, la prețul de 335 de lei/MWh. A vândut-o la prețuri cuprinse între 337 și 342 de lei/MWh.

Așadar, în mai puțin de șase luni, prețul de vânzare a energiei hidro cu livrare în vârf pe tot anul 2022 aproape că s-a dublat, de la 337 de lei la începutul lui aprilie, la 656 de lei la jumătatea lui septembrie.

Citește și:

Hidroelectrica începe să renunțe la hidrocentralele plănuite și începute în era comunistă și neterminate. Amenajarea râurilor Strei și Bistrița se oprește la ce este acum realizat

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional.Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW, la care se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

În prima jumătate a anului, compania, controlată de statul român, a obținut un profit net de aproape 1,7 miliarde de lei, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unor condiții meteo foarte bune, care au ridicat producția companiei la peste 10 TWh în cele șase luni.

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *