Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, ia în calcul diverse soluţii pentru a evita reducerea producţiei din cauza scăderii livrărilor de electricitate de la Hidroelectrica, conform unui comunicat publicat joi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. În câţiva ani, Alro va avea propria centrală termo.
“Suntem încrezători că vom putea găsi o soluţie acceptabilă în privinţa livrărilor de electricitate şi că ne vom putea implementa, în continuare, strategia de dezvoltare pe termen lung în România”, a declarat, într-un comunicat remis Buersei Gheorghe Dobra, director general Alro.
„Cu toate acestea, în cazul în care nu va putea contracta întreaga cantitate de electricitate la costuri viabile din punct de vedere economic, Alro analizează diverse opţiuni, inclusiv restructurarea operaţională şi oprirea temporară a capacităţilor de producţie mai puţin eficiente” se mai arată în comunicat.
“Din cauza situaţiei de forţă majoră declarată de Hidroelectrica, Alro primeşte acum circa 50% din necesarul de electricitate. Ca urmare, combinatul a fost obligat să cumpere cantităţi semnificative de energie de pe Piaţa pentru Ziua Următoare şi de pe Piaţa de Echilibrare. Contractele încheiate sunt pe termen scurt, nepredictibile, la costuri mari şi nu ţin cont de profilul de consumator în bandă al Alro şi de beneficiile pe care le o oferă un astfel de consumator pentru reţeaua naţională de alimentare cu energie electrică” mai spune compania. Alro şi-a asigurat necesarul de energie electrică până în martie.
Alro este cel mai mare consumator de energie electrică din România şi, totodată, principalul client al Hidroelectrica, de la care primeşte energie în baza unui contract bilateral pe termen lung.
“Vimetco a continuat să pună în aplicare strategia de a deveni independentă din punct de vedere energetic în românia. La finele lui 2011, Vimetco Power România a finalizat prima etapă a procesului de selecţie a contractorului general pentru propria unitate de producţie de electricitate de la tulcea. Proiectul pentru construirea termocentralei în cogenerare de 250 MW la Alum Tulcea se realizează cu sprijinul Băncii europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi al unor bănci comerciale” se arată în comunicat.