Este oficial: Guvernul de la Sofia îi va anunţa pe ruşi că se retrage din proiectul conductei de ţiţei care urma să lege Marea Neagră de Marea Mediterană.
Bulgaria se va retrage din acordul referitor la construcţia oleoductului Burgas-Alexandropolis, potrivit ministrului de Finanţe de la Sofia, Simeon Djankov. Decizia a fost aprobată de Executivul bulgat în şedinţa sa de miercuri, potrivit presei bulgare.
Bulgaria va încerca să iasă din acordul interguvernamental semnat cu Rusia şi Grecia cu acordul părţilor, autorităţile de la Sofia anunţând că nu există ameninţarea unor sancţiuni nici în varianta în care ceilalţi parteneri nu vor accepta decizia Sofiei. Djankov a spus că autorităţile bulgare au discutat cu mai multe companii internaţionale şi case de avocatură înainte să ia această decizie.
Guvernul bulgar a luat această decizie după ce au fost făcute publice primele concluzii ale companiei desemnate să se ocupe de proiect. Potrivit analizelor, oleoductul nu va putea fi realizat în condiţiile stabilite în anul 2007.
Bulgarii au ţinut doi ani proiectul în loc, din cauza temerilor legate de impactul asupra mediului, dat fiind că cea mai mare parte a conductei urma să-i traverseze teritoriul. Totuşi, la începutul lunii trecute, după mai multe presiuni ale Rusiei, care a anunţat că va îngheţa proiectul, autorităţile de mediu de la Sofia îşi dăduseră acordul.
Oleoductul transbalcanic este un joint-venture deţinut în proporţie de 51% de Rusia (prin compania Transneft), Bulgaria şi Grecia deţinând 24,5% în proiect. Conducta de 300 km lungime urma să lege oraşul bulgăresc Burgas, de la Marea Neagră, de cel greceesc Alexandropoulis, la Marea Mediterană. Oleoductul urma să transporte 35 de milioane de tone de ţiţei pe an, cu posibilitatea extinderii capacităţii până la 50 de milioane de tone, scopul construcţiei fiind o rută alternativă pentru ţiţei, alte decât clasicul transport cu petrolierele prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele.
Construcţia urma să coste 1,5 miliarde de dolari, dublu faţă de suma estimată iniţial.