Rompetrol donează paturi de terapie intensivă și aparatură medicală pentru Spitalul Județean Ploiești

KMG International, sub brandul Rompetrol, a achiziționat împreună cu Fundația pentru SMURD două paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcții vitale, console cu injectomate, infuzomate, și donat către secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Ploiești, cu o valoare totală de 75.000 USD, arată compania într-un comunicat de presă.

“Criza sanitară începută anul trecut nu s-a încheiat, continuăm să rămânem solidari și responsabili față de comunitățile noastre, și să sprijinim personalul medical în gestionarea pandemiei. În aceasță perioadă ne concentrăm eforturile pentru susținerea sectoarelor afectate cum este sănătatea, dar avem și numeroase proiecte în educație – pentru facilitarea copiilor din zone rurale la școala online, formarea profesională a tinerilor, dar și protecția mediului”, a spus în comunicat Iskander Abdibaitov, director departament dezvoltare corporativă al KMG International.

Echipamentele medicale donate acoperă întreaga gamă de cerințe clinince și oferă pacienților în stare critică monitorizare și îngrijire pe termen lung la standarde înalte de terapie intensivă. Astfel capacitatea de tratament ATI la nivelul Spitalului Județean Ploiești a crescut la 20 pacienți simultan.

“Situația pandemică cu care ne-am confruntat în ultimul an a scos la iveală atât necesitățile de dotare cu sisteme performante în număr adecvat a unităților sanitare aflate în linia întâi, dar și implicarea și responsabilitatea socială a companiilor care activează în țara noastră. Un astfel de exemplu este demersul de față prin care Rompetrol dotează secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ploiești, crescând astfel capacitatea tehnică și calitatea îngrijirilor medicale acordate în acest spital”, a adăugat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.

La sfarsitul lui 2020, Rompetrol a achiziționat 4 paturi de terapie intensivă, echipate cu toată aparatura necesară, și donat către Spitalul Județean Constanța și Spitalul Matei Balș București.

Tot în 2020, pentru gestionarea pandemiei, KMG International prin parteneriatele sale cu Fundația pentru SMURD, Asociația Dăruiește Aripi, Crucea Roșie Română a sprijinit comunitățile din Constanța, Prahova și București prin donația de carburant pentru Serviciul de Ambulanță, achiziția de consumabile medicale (măști, mănuși), aparatura medicală, reactivi pentru determinarea tipului de virus (analiza genomului pentru identificarea specificităţii naţionale şi a potenţialelor mutaţii genetice, de către Institutul Cantacuzino), o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi ce poate  fi folosită oriunde în țară când este nevoie de suplimentarea spațiului de tratament, dar și în situații de calamități și dezastre.

Suplimentar, Grupul a susținut cu carburant și diferite ONG-uri pentru acordarea de îngrijire medical specializată la domiciliul pacienților (Hospice Casa Speranței, Dăruiește Aripi) și pentru transportul pacienților în siguranță de acasă la spital, pentru tratament (prin Asociația Magic).

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *