Două decizii ale acționarilor celor două societăți de stat implicate în proiectul viitoarei centrale electrotermice în cogenerare Titan din estul Bucureștiului par a restarta într-un final acest proiect de care se vorbește de mulți ani.
În luna decembrie a anului trecut, acționarii SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie) au aprobat un aport de numerar de circa 20 de milioane de euro (96 de milioane de lei) la capitalul Titan Power, societatea care va administra viitoarea centrală. Alături de acest aport în numerar, SAPE a mai venit și cu studiul de prefezabilitate actualizat cu Raportul privind Testul Operatorului Economic Privat în economia de piață.
Ulterior, în ianuarie, Electrocentrale Grup, societate de stat controlată de Ministerul Energiei, a decis și ea aprobarea aportului în natură la capitalul aceleiași Titan Power. Compania, care a moștenit vechea centrală, a venit cu aproape 46 de milioane de lei, adică instalațiile rămase ale vechiului CET Titan, clădirile și terenurile.
Astfel, după aceste aporturi la capital, Titan Power va fi deținută în proporție de 67% de SAPE și restul de Electrocentrale.
De la aceste decizii și până la construcția propriu-zisă a centralei mai este cale lungă, dar ele arată că s-a deblocat acest proiect, blocaj de care ar fi fost responsabilă fosta administrație a Capitalei.
„E un proiect foarte important, CET Titan, acolo unde SAPE este angrenată. Proiectul a fost blocat pentru că Primăria Generală nu dădea acordul ca agentul termic pe care l-ar fi produs CET Titan să îl dea bucureștenilor în rețea (rețeua Termoenergetica, fosta RADET – n.red). Odată cu aceste schimbări (schimbarea administrației locale în urma alegerilor – n.red) nu se mai pune această problemă și va demara și proiectul CET Titan, în așa fel încât să echilibrăm sistemul de producere a energiei electrice și termice din București, să nu mai pompăm din sud pentru nord, de exemplu”, declara în luna noiembrie ministrul Energiei, Virgil Popesu.
Surse apropiate situației spun că acum mai este nevoie de finalizarea studiului de fezabilitate pentru noua centrală. Dacă acesta este livrat până în toamnă, construcția centralei, cu o capacitate estimată acum la 50 MW electrici ar putea fi finalizată în doi ani de atunci, în condițiile în care accesul la utilități (gaze, apă, rețeaua electrică) este facil, infrastructura fiind moștenită de la vechiul CET.
Însă, chiar și până atunci, potrivit surselor noastre, pe amplasamentul actual s-ar putea produce energie termică începând cu sezonul de încălzire viitor, aceasta fiind o cerință a Primăriei Capitalei pentru a mai compensa din deficitul de energie termică din zona de nord-est a orașului. Fie folosind ce nu s-a dezafectat din vechiul CET (ar mai exista echipamente) fie printr-o altă soluție, nefiind exclusă montarea unor cazane mobile închiriate, soluție care a fost avută în vedere și de Elcen în această iarnă, dar pe care nu a mai avut timp să o implementeze.