ENGIE a finalizat achiziția unui parc fotovoltaic compus din două ferme, cu o capacitate instalată totală de 9,3 MW, potrivit unui răspuns al companiei la solicitarea noastră.
Parcul face parte din Ever Solar SA, filială deținută de dezvoltatorul german de parcuri fotovoltaice, Soventix, și Alpin Solar, coproprietar și dezvoltator. Cele două ferme fotovoltaice sunt localizate în localitatea Cristuru Secuiesc din județul Harghita. Ele au fost puse în exploatare în anul 2015, producând până în prezent ~55 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a aprox. 34.000 gospodării.
„Achiziția este în linie cu strategia ENGIE Romania, axată pe dezvoltarea energiilor regenerabile care au un rol cheie în tranziția energetică. ENGIE consideră că dezvoltarea energiei regenerabile este esențială pentru decarbonizarea sectorului energetic și pentru reducerea emisiilor de carbon. România are un potențial important de energie solară, care va fi valorificat din ce în ce mai mult în următorii ani. Prin urmare, obiectivul ENGIE Romania este de a continua dezvoltarea portofoliului de capacitate instalată de energii regenerabile, atât prin creștere organică, cât și prin achiziții” ne-a mai precizat compania.
“Această achiziție marchează o nouă etapă în atingerea obiectivului de a deveni, până în 2030, un investitor important în domeniul energiei regenerabile în România și de a contribui, astfel, la ambiția grupului de a fi liderul tranziției energetice. Pe plan local, obiectivul nostru este de a ocupa o poziție de lider pe segmentul de energie regenerabilă centralizată -dat fiind că energia eoliană și cea solară vor avea o pondere tot mai mare în viitorul mix energetic al țării- și de a oferi energie verde clienților noștri, persoane fizice sau juridice” spune Eric Stab, Președinte & CEO of ENGIE Romania.
ENGIE Romania operează în prezent 110 MW de energie regenerabilă în capacități eoliene și fotovoltaice. Anterior acestei achiziții, ENGIE Romania era prezentă în domeniul energiei regenerabile prin operarea a două parcuri eoliene, cu o capacitatea instalată de circa100 MW, aflate în județele Brăila și Galați.
Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, ENGIE Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 110 MW şi au 4.000 de angajaţi.