Dezvoltarea sistemului energetic necesită investiţii din partea mediului privat, astfel că este esenţial ca reglementările să încurajeze investiţiile în eficienţă energetică, a afirmat, marţi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
Ea a participat la conferinţa online ”România Eficientă – A renovation wave across Europe”.
„Am lansat proiectul ‘România Eficientă’ în iulie 2019, fiind foarte conştienţi de nevoia uriaşă de a îmbunătăţi eficienţa energetică în România şi, în special, în materie de clădiri. Din păcate, foarte multă energie este consumată şi risipită”, a spus reprezentanta Petrom.
În Europa, clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie şi pentru 57% din gazele cu efect de seră, a amintit Verchere.
„Ceea ce ştim este că măsurile de eficienţă energetică pot reduce cu 40% consumul de energie al clădirilor. Putem începe cu renovarea şcolilor, vrem să avem şcoli eficiente şi bine încălzite. De asemenea, cred că putem să îi educăm pe copiii noştri, generaţia următoare, dar şi pe părinţii lor. Astfel că am pornit proiectul-pilot cu accent pe şcoli şi pe conştientizare”, a precizat ea.
Potrivit acesteia, succesul acestui proiect-pilot poate fi măsurat prin creşterea culturii eficienţei energetice în România, la schimbări comportamentale în şcoli, la serviciu şi acasă, printr-o înţelegere mai profundă din partea tuturor a beneficiilor îmbunătăţirii eficienţei energetice.
„Este foarte important parteneriatul pe care îl avem cu autorităţile locale. România Eficientă este de departe cel mai mare program de eficientizare şi până în 2022 vom sprijini acest proiect cu un buget de 4 milioane de euro. Dezvoltarea sistemului energetic necesită investiţii din partea mediului privat, astfel că este necesar ca un cadru de reglementare să încurajeze investiţiile în eficienţă energetică. Iar, pe de altă parte, companiile private trebuie şi ele să sprijine îmbunătăţirea eficienţei energetice”, a subliniat directorul general al companiei petroliere.
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu OMV Petrom, ce se desfășoară până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru anul 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare aprofundată în școli publice din diferite regiuni ale țării.