Fostul director al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare după ce şi-a falsificat diploma de studii, scrie News.ro.
Curtea de Apel Bucureşti a decis să respingă ca nefondate apelurile făcute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi de Transelectrica împotriva deciziei din 17 februarie 2020 prin care Marius Dănuţ Caraşol a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. Decizia magistraţilor este definitivă.
Prin sentinţă, magistraţii au dispus şi că fostul preşedinte Transelectrica nu poate fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi in se interzice dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani. Judecătoria Sectorului 1 mai hotărâse desfiinţarea totală a înscrisului falsificat, respectiv a Diplomei de inginer seria D nr. 0286614, aparent emisă de Universitatea Politehnica Bucureşti, inclusiv a oricăror copii identificate ale acesteia.
Marius Dănuţ Caraşol a fost reţinut în 19 noiembrie 2019 de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de înşelăciune şi uz de fals în care au avut loc percheziţii marţi dimineaţă, ulterior fiind arestat preventiv. Prejudiciul reclamat în acest caz este de peste 460.000 de lei, sumă cu care compania angajatoare s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Fostul preşedinte al Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat din funcţie în luna septembrie 2019, după ce Edupedu.ro a relatat că deşi susţine în CV-ul oficial că “este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti”, ar fi urmat cursurile universităţii, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.