Pană de curent în toată Siria în urma unui presupus atac care a vizat un gazoduct arab

O explozie a unui gazoduct a antrenat o întrerupere a electricităţii în întreaga Sirie, au anunţat luni miniştri citaţi de agenţia oficială siriană de presă Sana, iar unul dintre ei denunţă un ”act terorist”, relatează AFP, preluată de News.ro.

Ministrul Electricităţii a anunţat că explozia, care a avut loc duminică seara la un gazoduct în apropiere de Damasc, a ”antrenat o întrerupere a curentului electric în toată Siria”, aflată în război de la sfârşitul lui 2011, potrivit Sana.

Sistemul de electricitate din Siria se bazează pe centrale care funcționează cu gaze naturale şi păcură.

”Explozia gazoductului între zonele Adra şi al-Dhamir este consecinţa unui atac terorist”, a declarat ministrul Petrolului şi Resurselor Miniere Ali Ghanem, fără să ofere vreun alt detaliu.

Agenția Sana a publicat imagini cu un incendiu care, scrie ea, a cauzat explozia gazoductului şi imagini în care apare o conductă din care lipseşte o porţiune, deasupra unui crater adânc.

Gazoductul arab traversează Egiptul, Iordania, Siria şi Libanul.

Unele centrale electrice au fost reconectate până la urmă, iar electricitate a fost fost furnizată unor infrastructuri vitale, au anunţat autortăţile, anunţând luni dimineaţa că electricitatea va fi furnizată din nou treptat în mai multe provincii.

Acest incident este ultimul dintr-o serie de presupuse atacuri vizând infrastructuri publice de energie.

Guvernul sirian a acuzat în ianuarie faptul că scafandri au plasat explozivi pe conducte din mare ale rafinăriei Banias, însă pagubele cauzate nu au antrenat oprirea operaţiunilor.

Războiul din Siria, care a început în 2011, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi a cauzat deplasarea a jumătate din populaţia de dinainte de război. Regimul a pierdut controlul asupra principalelor câmpuri petrolifere, iar veniturile din hifrocarburi s-au prăbuşit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *