Germania va obliga toate benzinăriile să ofere staţii de încărcare electrică, parte a planului de redresare a economiei, menit să stimuleze cererea de vehicule electrice, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Planul prevede şi taxe pentru penalizarea proprietarilor de SUV-uri poluante, care au motoare cu combustie internă. De asemenea, 2,5 miliarde de euro vor fi alocaţi pentru producţia de baterii destinate vehiculelor electrice şi pentru infrastructura necesară reîncărcării acestora.
Şi autorităţile de la Paris au prezentat luna trecută un plan de ajutor de opt miliarde de euro pentru producătorii auto, afectaţi de criza economică provocată de pandemie. Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că vrea să facă din Franţa cel mai mare producător european de automobile ecologice, stimulând companiile auto să-şi repatrieze producţia de peste hotare şi să dezvolte noi modele pe teritoriul francez
Clienţii germani sunt îngrijoraţi de autonomia limitată a vehiculelor electrice, un factor care a limitat cererea. Dar obligând cele 14.118 de benzinării din Germania să ofere staţii de încărcare electrică, din ce în ce mai mulţi şoferi vor opta pentru maşini mai puţin poluante.
Anul trecut, vehiculele electrice au reprezentat doar 1,8% din totalul înmatriculărilor de automobile în Germania, în timp ce maşinile diesel şi cele pe benzină au reprezentat 32% şi, respectiv, 59,2%.
Din cele 168.148 de noi înmatriculări în mai, doar 5.578 sau 3,3% erau vehicule electrice, arată datele datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).
În martie 2020, Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, avea doar 27.730 staţii de încărcare electrică.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat miercuri un plan de relansare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 – 2021, destinat să stimuleze economia Germaniei, afectată de pandemiei de coronavirus (COVID-19). Conform planului, subvenţia pentru cumpărarea unei maşini electrice va fi dublată, de la 3.000 de euro la 6.000 de euro