Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, a investit anul trecut 457 milioane de lei în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie de energie electrică și gaze naturale, pentru acest an fiind planificată o valoare similară, potrivit unui comunicat al companiei.
Energie electrică: Valoarea investiţiilor a fost de circa 242 milioane lei. Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de stații de transformare, altele 4 fiind integrate în SCADA (achiziție de date și control la distanță). Rețeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 450 km, inclusiv prin montarea a peste 1100 echipamente telecomandate. Au fost modernizate 106 de posturi de transformare și au fost integrate în SCADA 36 de unități. Totodată, reţeaua de electricitate a fost extinsă cu circa 340 de km pentru racordarea de noi consumatori. Urmare a investiţiilor derulate au fost obținute deja rezultatele vizibile, principalii indicatorii de calitate, în special cei referitori la asigurarea continuității serviciului de distribuție, s-au îmbunătăţit de la an la an.
Gaze naturale: Au fost investite peste 215 milioane lei, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 340 km. În același timp, reţeaua a fost extinsă cu peste 170 km pentru conectarea de noi clienți. Prin alocarea în fiecare an a unor resurse importante pentru investiții în creșterea siguranței în funcționare a sistemului de distribuție, reușim să oferim clienților noștri servicii de încredere și de o calitate în continuă creștere.
“Criza prin care trecem a demonstrat fără echivoc rolul vital al energiei în viața noastră de zi cu zi și este foarte important ca investițiile să continue. Modernizarea și digitalizarea rețelelor rămân prioritățile noastre în perioada următoare. Avem în vedere investiții de 1,9 miliarde de lei până în 2023. Din această sumă, 1.065 mil. lei sunt pentru modernizarea rețelei de electricitate, iar 836 mil. lei pentru cea de gaze naturale”, a declarat în comunicat Csulak Ferenc, Director General al Delgaz Grid.
Pentru anul în curs bugetul de investiţii este aproximativ la același nivel ca anul trecut, respectiv cca. 456 mil. lei. Mai exact, în 2020, pe parte de electricitate vor fi investiţi 249 mil. lei în principal pentru continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene şi a staţiilor de transformare, înlocuiri de transformatoare, și pentru racordarea de noi consumatori.
Pe partea de gaze naturale sunt prevăzute investiţii de 207 mil. lei obiectivul principal fiind modernizarea a peste 350 km de conducte şi branşamente.
Investiții în digitalizarea rețelei de electricitate
SCADA. 118 staţii de transformare din Moldova, din totalul de 133, au fost deja (total sau parţial) integrate în sistem. Anul acesta va fi finalizat un program care urmăreşte modernizarea și integrarea totală a 13 staţii de transformare, valoarea investiţiilor fiind de 12,5 milioane de lei. În plus, sunt în implementare în prezent două proiecte cu finanțare europeană prin care vor fi modernizate şi integrate total în SCADA alte 8 stații de transformare, valoarea investițiilor fiind de 47 milioane de lei. În mediul urban, 230 de posturi de transformare vor fi integrate în sistemul SCADA până în 2023, peste 70 milioane de lei fiind prevăzuţi în buget pentru acest scop.
Contoare inteligente. În ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, un număr de circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 126,5 milioane de lei. Aceasta înseamnă că peste 700.000 de clienți, reprezentând 50% din totalul clienților racordați la rețeaua de electricitate ale companiei, vor avea instalate contoare inteligente până la sfârșitul lui 2028.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.