Gazele pentru industrie se scumpesc cu 10%. Pentru populaţie rămân la fel

Preţul gazelor naturale achitat de populaţie şi producătorii de energie termică va fi menţinut până la 1 iulie 2012, dar consumatorii industriali vor plăti cu 10% mai mult începând de la 1 iulie 2011, potrivit ANRE.

“Comitetul de Reglementare ANRE a aprobat menţinerea la nivelul actual a  preţurilor finale reglementate aferente consumatorilor casnici şi producãtorilor de energie termicã, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizatã la producerea de energie termicã, în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinatã consumului populaţiei” se arată într-un comunicat al Autorităţii. ANRE a mai aprobat “creşterea în medie cu circa 10% a preţurilor finale reglementate aferente consumatorilor non-casnici, cu excepţia producãtorilor de energie termicã, pentru cantitatea de gaze naturale utilizatã la producerea de energie termicã în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinatã consumului populaţiei,  începând cu data de 1 iulie 2011”

ANRE motivează decizia majorării preţurilor gazelor pentru sectorul industrial prin creşterea preţului gazului din import de la 290 dolari la 460 dolari pe 1.000 de metri cubi şi de modificarea structurii amestecului de gaze care intră în componenţa costului unitar al gazului (CUG).

CUG destinat consumatorilor non-casnici va fi calculat pe baza unei structuri a amestecului ce va conţine 77% gaze din producţia internă şi 23% gaze din import.

De asemenea, CUG destinat consumatorilor casnici va fi calculat pe baza unei structuri a amestecului ce va conţine 89% gaze din producţia internă şi 11% gaze din import.

Cea mai recentă modificare a preţului gazelor naturale a fost efectuată de ANRE în 1 iulie 2009.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *