Compania petrolieră ucraineană Naftogaz şi gigantul rus Gazprom au demarat procesul înfiinţării unei societăţi mixte care să execute lucrări de foraj în Marea Neagră, a declarat directorul general al Naftogaz, Yevgeny Bakulin, potrivit RIA Novosti.
”Societatea este în mijlocul procesului de înfiinţare”, a declarat Yevgeny Bakulin, adăugând că nivelul investiţiilor şi participaţiile celor doi parteneri nu au fost încă stabilite. Oficialul a adăugat că mai sunt de rezolvat o serie de chestiuni juridice, însă acestea nu vor fi obstacol pentru înfiinţarea societăţii.
La finele lui 2010, Gazprom şi Naftogaz Ukrainy au căzut de acord să înfiinţeze două societăţi mixte: una pentru a extrage gaz metan din Marea Azov şi una pentru a dezvolta zăcământul Pallas din Marea Neagră. Ultimul ar putea conţine zăcăminte de gaz exploatabile de 75 de miliarde metri cubi.