Sistemul de distribuţie a energiei termice din Bucureşti, RADET, va fi cel mai probabil concesionat, a spus viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu. Potrivit acestuia, întregul sistem de producţie şi distribuţie centralizată a căldurii şi apei calde va fi reorganizat în termen de 3-5 ani.
Raicu a declarat, la postul TV The Money Channel că în perioada următoare va fi introdusă pe ordinea de zi a consiliului general al Bucureştiului o hotarare de concesionare a serviciului de distribuţie a energiei termice. Tot concesiunii va fi supusă şi partea de producţia e energiei termice, cu toate că, momentan, cele 5 CET-uri care furnizează energie termică RADET-ului nu sunt ale Primăriei.
„Nu poti sa concesionezi doar partea de distributie. Trebuie gasita o solutie. Dacă nu vom găsi această soluţie atunci Radet-ul sau societatea nou creată va trebui să fie şi producător”, a declarat Raicu.
În termen de 3-5 ani sistemul de producţie şi distribuţie a căldurii va fi reorganizat. Sistemul are nevoie în următorii 12 ani de investiţii de 1,5 miliarde de euro, precizează viceprimarul, din care 1 miliard numai pe partea de transport şi distribuţie.
La începutul acestui an, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a vorbit despre varianta privatizării RADET, psrecizând că el, personal, susţine varianta concesionării serviciului, după modelul Apa Nova. Oprescu a spus atunci că mai multe firme mari din SUA, Franţa, Elveţia şi Italia, sunt interesate de concesionarea serviciului de alimentare cu energie termică a Bucureştiului.
Potrivit unui studiu PWC, sistemul centralizat de distribuţie a căldurii are nevoie de investiţii de 5 miliarde de euro la nivel naţional, în următorii 10 ani.