Primarul general, Gabriela Firea, a declarat luni că îşi menţine opinia conform căreia avaria la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3 a fost „un sabotaj industrial”.
„Ne menţinem opinia că a fost o greşeală intenţionată din partea ELCEN. Ne menţinem punctul de vedere că a fost un sabotaj industrial prin care au fost pedepsiţi cetăţenii din sectoarele 2 şi 3 doar pentru a fi un atac politic asupra primarului general. Eu am fost avertizată cu ceva vreme în urmă că se va întâmpla aşa ceva. Am crezut că este o glumă, dat iată că nu a fost o joacă şi s-a provocat în mod intenţionat o avarie majoră”, a declarat primarul general, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Municipalităţii.
Directorul general al Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a precizat că avaria a fost cea mai mare din istoria sistemului şi a prezentat un grafic cu monitorizarea în timp real a debitelor, presiunilor şi temperaturilor. Astfel, el a precizat că pe 7 februarie a avut loc o primă avarie în jurul orei 22.40, localizată pe o bretea a Magistralei Sud, care a afectat patru puncte termice. Pe de altă parte, cea de-a doua avarie, cea de amploare, a avut loc la începutul Magistralei 3, la ieşirea din CET Sud.
„Pot să vă spun că, în urma discuţiilor cu lucrătorii din Termoenergetica, oameni care au peste 20 de ani de experienţă, s-a ajuns la concluzia că această avarie este (…) cea mai mare avarie din istoria sistemului. Vorbim de o avarie care a dislocat o bucată de un metru pătrat aproximativ de metal. Avaria a avut loc la o schimbare de direcţie. Aceste schimbări de direcţie se folosesc pentru a prelua dilatarea. Atât de puternic a fost acest şoc termic ca intensitate încât a făcut ca această schimbare de direcţie, practic, să crape. (…) Practic, tot ce pompa CET-ul în acel moment s-a dus prin acea gaură. Sistemele de protecţie s-au declanşat şi unitatea de producere a agentului termic s-a închis”, a spus el.
Burghiu a mai precizat că în acea zi Termoenergetica a solicitat ELCEN o temperatură de 96-98 de grade, însă temperatura livrată a fost de 119 grade Celsius.
„Au mai existat astfel de variaţii, dar niciodată pe o asemenea durată, astfel încât şocul să fie atât de puternic”, a adăugat el.
Firea a opinat că acest incident a avut şi o implicaţie politică, deoarece „administratorul Elcen este membru PNL Bucureşti”.
„Până în acest moment nu am auzit ca premierul PNL, Orban, ca ministrul PNL al Economiei să îl fi tras la răspundere pe membrul PNL administrator la ELCEN care, direct sau indirect, a comandat acest sabotaj industrial. (…) Această sincopă, de peste 20 de grade, livrându-se agent termic la 119 grade, nu poate fi de domeniul întâmplării. Dacă ar fi fost o eroare umană sau tehnică, cu siguranţă reprezentanţii ELCEN ar fi ieşit în mod public şi ar fi explicat că au luat măsuri asupra celor care au făcut acea greşeală tehnică. Nu am văzut decât declaraţii şi comunicate de presă prin care suntem certaţi că avem datorii la ELCEN”, a spus Firea.
Ea a menţionat că avaria a fost remediată şi că în această noapte cetăţenii din cele 300 de blocuri afectate vor avea apă caldă şi căldură. Primarul a subliniat că îşi menţine intenţia de a depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare.
„Aceste dovezi vor merge şi la anchetatori. Avem un fel de cutie neagră, cutie de bord, în care sunt cuprinse toate elementele tehnice”, a spus ea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat sâmbătă că va depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, după ce Termoenergetica a informat că, în urma unor manevre efectuate de CET Sud, aparţinând ELCEN, s-a produs o avarie la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3.
Reprezentanţii ELCEN au replicat că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) încearcă să arunce vina pe producătorul de energie pentru avariile din curtea proprie. Puteți citi aici știrea inițială din week-end, cu explicațiile Elcen: