Renault a încheiat acorduri cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens în vederea dezvoltării în parteneriat a infrastructurii necesare vehiculelor electrice în România, potrivit unui anunţ al celor patru companii, citate de Mediafax.
„Prima etapă prevăzută în cele trei acorduri constă în înfiinţarea unei echipe comune de lucru. Compus din experţi din partea Renault şi reprezentanţi ai celor trei companii, grupul de lucru mixt va dezvolta în următoarele trei luni un plan complet şi viabil pentru implementarea şi întreţinerea reţelei de încărcare pentru vehiculele electrice”, se arată într-un comunicat comun al companiilor.
Acordurile au fost semnate în cadrul „Programului de Conectare a Vehiculelor Electrice – Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii”, iniţiat de Renault România.
„Ne-am luat un angajament ferm în domeniul mobilităţii electrice în România, asumându-ne în acelaşi timp responsabilitatea de a susţine dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru vehiculul electric. În acest sens, crearea unei reţele de parteneri puternici, precum Schneider Electric, Siemens şi Electrica, cu aceeaşi viziune sustenabilă, constituie un element cheie în strategia noastră de business în România”, a declarat în comunicat Fabrice Cambolive, director general Renault Commercial Roumanie.
Potrivit sursei citate, în perioada următoare va urma semnarea altor parteneriate similare cu companii implicate în domeniul energetic.