Capacităţile de producţie a energiilor regenerabile ar urma să înregistreze în acest an o creştere de aproape 12%, după o stagnare neaşteptată în 2018, ca urmare a modificării subvenţiilor în China, a apreciat vineri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Potrivit IEA, această creştere de două cifre va fi stimulată de creşterea capacităţilor fotovoltaice şi eoliene terestre. Graţie noilor investiţii, capacităţile de producţie a energiilor regenerabile ar urma să se majoreze cu aproape 200 de gigawaţi (GW). Numai în cazul capacităţilor fotovoltaice, IEA se aşteaptă la o creştere de 17% sau 115 gigawaţi (GW). În aceste condiţii, 2019 va fi primul an în care vor fi instalate capacităţi fotovoltaice de peste 100 de gigawaţi
În 2018, noile capacităţi de producţie a energiilor regenerabile au crescut cu 180 de gigawaţi, la fel ca în anul 2017. IEA subliniază că 2018 a fost primul an în care capacităţile de producţie a energiilor regenerabile nu au crescut de la un an la altul. Motivul îl constituie modificarea politicii Guvernului chinez, care a redus stimulentele acordate pentru instalaţiile fotovoltaice.
„Asta demonstrează rolul crucial pe care îl au guvernele în dezvoltarea regenerabilelor şi necesitatea de a evita modificările bruşte ale politicilor, care pot genera o volatilitate mare pe piaţă”, a subliniat IEA.
Energiile regenerabile joacă un rol important în limitarea emisiilor globale de gaze cu efect de seră. IEA estimează că, între 2018 şi 2030, este nevoie ca, anual, capacităţile de producţie a energiilor regenerabile să crească în medie cu peste 300 de GW, pentru a fi atinse obiectivele stabilite în Acordul de la Paris.
„Asistăm la un declin drastic al costurilor pentru energia fotovoltaică, împreună cu o creştere solidă pentru instalaţiile eoliene onshore. În plus, instalaţiile eoliene offshore dau semne încurajatoare. Aceste tehnologii sunt pilonul central al eforturilor derulate la nivel mondial pentru a combate încălzirea globală, a reduce poluarea atmosferică şi a furniza acces universal la energie”, a declarat directorul executiv al IEA, Fatih Birol.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.