Elcen: Pierderile din rețeaua RADET sunt de 1,3 miliarde de litri pe lună, iarna

Administratorul judiciar al ELCEN, Sierra Quadrant, afirmă că situaţia este ”dramatică” în sistemul de termoficare, pierderile din reţea, pe durata iernii, fiind de 1,3 miliarde de litri pe lună. ”Indiferenţa Primăriei Municipiului Bucureşti şi managementul defectuos al RADET sunt cele două cauze ale stării dezastruoase în care se află reţeaua de transport a energiei termice”, a transmis, joi, Sierra Quadrant, citată de News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii Sierra Quadrant, din cauza stării tehnice deplorabile în care se află ţevile din sistemul de termoficare, ELCEN este obligată să livreze apă de adaos – care să suplinească pierderile de apă înregistrate – la valori medii de 1.835 tone/h, în sezonul de iarnă şi de 1.225 tone/h în sezonul de vară.

Valorile maxime ale cantităţilor de apă de adaos livrate în sistem de ELCEN, în locul apei care se scurge în pământ, ajung iarna la 2.600 tone/h şi la 1.600 tone/h în perioada de vară.

Sierra Quadrant prezintă ”o listă cu doar câteva dintre probleme tehnice grave cu care se confruntă ELCEN, ca urmare a manierei defectuoase cu care PMB şi RADET înţeleg să-şi îndeplinească atribuţiile”.

Principalele probleme reţinute de Sierra Quadrant:

– până în anul 2017 se livra apă de adaos doar din centralele aflate în funcţiune pentru producerea de energie termică. În prezent, RADET solicită frecvent livrarea din toate centralele ELCEN;

– ELCEN consumă resurse uriaşe pentru a efectua întreţinerea şi reparaţiile conform
planului, întrucât creşterea explozivă  a pierderilor de apă de adaos a obligat ELCEN să livreze apă de adaos din trei centrate

– creşterea debitului de apă de adaos a impus menţinerea presiunilor pe conductele de retur la limita de avarie;

–  valorile presiunilor pe conductele de tur în sezonul de iarnă au scăzut progresiv de la valori de 8-9 bari la 3–3,5 bari, în condiţiile în care minimul tehnologic este de 3 bari, iar debitul de apă de adaos a crescut progresiv de la valori de 1100 t/h la 2000 t/h;

– pierderile de apă conduc la creşterea valorilor durităţii  totale (conţinutul de ioni de calciu şi magneziu) la 0,2 – 0,7 mval/l faţă de maximul de 0,1mval/l, valoare reglementată prin prescripţiile energetice în vigoare;

– un debit mărit de apă de adaos înseamnă consum suplimentar de reactivi chimici utilizaţi pentru tratarea apei;

– funcţionarea pe termen lung cu actualele debite de apă de adaos precum şi cu valori depăşite ale durităţii are efecte negative asupra instalaţiilor de producere de energie termică: cazane de apă fierbinte, schimbătoare de căldură (boilere) din centralele ELCEN (coroziuni, depuneri dure pe suprafeţele de schimb de căldură)

–  reacţia întârziată de intervenţie a RADET la avarii şi un timp mai mare pentru
izolarea zonelor cu avarii afectează instalaţiile ELCEN, obligate să funcţioneze in
regimuri anormale

„Primarul Capitalei şi echipa de conducere au patentat o metodă extrem de eficientă de a încălzi oraşul iarna: nu plătesc agentul termic care ajunge în calorifere, nu modernizează infrastructura, se uită la apa care se scurge în pământ şi apoi solicită ELCEN să acopere şi acele pierderi. Bineînţeles, tot pe gratis. În 2019, acestea sunt metodele de mangement al unei capitale dintr-o ţară a Uniunii Europene. Cu ce bani îşi plăteşte ELCEN furnizorii ca să poată produce apa caldă pe care o livrează pe gratis? Ce se întâmplă dacă acei furnizori sistează livrarea materiilor prime sau dacă salariaţii intră în grevă că nu-şi mai primesc salariile? Din păcate, nu avem cui să adresăm aceste întrebări. Nu există interes, nu există dialog şi nu există nici cea mai mică dorinţă de a rezolva problema termoficării. Noi, în afară de a trage constant aceste semnale de alarmă, de a informa presa şi opinia publică, nu mai avem ce să facem. Fiecare zi care trece înseamnă încă un pas către catastrofă. Şi vă asigur că acea zi va veni, dacă cei de la Primărie nu fac nimic. Până atunci noi vom depune toate eforturile pentru a întârzia acel moment. De evitat, nu-l vom putea evita singuri”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

La începutul lunii septembrie, Sierra Quadrant anunţa că, din cauza refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei şi a propus Comitetului Creditorilor sistarea livrării agentului termic către RADET.

Comitetul Creditorilor Elcen a anunţat că amână decizia privind sistarea furnizării apei calde în Bucureşti, dar se va discuta în viitoarele şedinţe.

La rândul său, Primăria Capitalei a asigurat recent bucureştenii că procesul de furnizare a apei calde se desfăşoară normal, fără a fi pus în pericol de actuala situaţie juridică sau financiară a RADET şi ELCEN.

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *